Trei persoane au ajuns la spital, după ce maşina în care se aflau, un BMW, a ieşit de pe drum şi s-a răsturnat, miercuri după-masă, la ieşirea din comuna timişeană Remetea Mare.
Cu focul nu e de joacă. Asta au aflat copiii care au ales ca în timpul săptămânii "Şcoala altfel" să le facă o vizită pompierilor din Timiş. Elevii au intrat de luni, 7 aprilie, în săptămâna „Şcoala altfel - să ştii mai multe, să fii mai bun", săptămână dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare.
Circulaţia tramvaielor pe Calea Buziaşului din Timişoara a fost îngreunată în urma unui accident rutier, luni după-amiază. Pompierii au fost solicitaţi pentru a scoate o şoferiţă din maşina lovită.
Suflu proaspăt în cadrul ISU Banat. Din această lună, pompierii din județul Timiș au un nou conducător. Este vorba despre maiorul Lucian Mihoc, cel care a și fost interimar la conducerea inspectoratului după plecarea generalului Benga.
Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri, în Timişoara. O casă de pe strada Carol Davila a fost cuprinsă de flăcări, iar pompierii au lucrat să stingă focul timp de o oră.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții.
România
Guvernul propus de premierul desemnat Adrian Veștea nu a reușit să obțină votul de încredere al Parlamentului. Cabinetul a primit doar 189 de voturi, cu mult sub pragul de 233 necesar pentru învestire. România rămâne, până una alta, cu un guvern interimar.
România
Parlamentul s-a reunit luni seara în ședință comună pentru votul de învestire a Guvernului condus de premierul desemnat Adrian Veștea. Cabinetul propus are nevoie de minimum 233 de voturi pentru a prelua oficial conducerea Executivului.
România
Liderul AUR, George Simion, a declarat luni seara că partidul său nu ia în calcul, în acest moment, susținerea Guvernului condus de premierul desemnat Adrian Veștea, invocând pozițiile exprimate anterior de președintele Nicușor Dan față de o eventuală colaborare cu AUR.
1
Mapamond
Clive Davis, unul dintre cei mai influenți oameni din istoria industriei muzicale americane, a murit la vârsta de 94 de ani, la locuința sa din Manhattan. De-a lungul unei cariere care s-a întins pe mai bine de cinci decenii, producătorul și directorul unei case de discuri a descoperit și promovat unele dintre cele mai mari nume ale muzicii internaționale.
Ştiri din Timiș
Mai multe localități din județul Timiș se află luni după-amiază sub incidența unui cod portocaliu de vreme severă. Meteorologii au anunțat averse torențiale, vijelii și grindină, iar autoritățile transmit ce măsuri au luat pentru gestionarea eventualelor situații de urgență. UPDATE: Noi avertizări pentru cinci localități
Ştiri din Timiș
La Giroc continuă investițiile în infrastructura educațională, după ce a fost semnat contractul de finanțare pentru construirea unei noi grădinițe moderne în zona unității militare. Proiectul, susținut prin Programul Regional Vest 2021-2027, vine ca răspuns la creșterea constantă a numărului de familii tinere din localitate și la nevoia de extindere a serviciilor educaționale pentru preșcolari.
Capitală Culturală
Ziua Timișoarei își completează programul ediției 2026 cu un nou val de artiști care vor urca pe scena amplasată pe Bulevardul I.C. Brătianu, într-un eveniment construit în jurul temei „Diversitate”.
1