Un bărbat din judeţul Sibiu a fost reţinut după ce ofiţerii DGA Timiş l-au prins în flagrant în timp ce în timp ce încerca să mituiască un poliţist cu 400 de lei pentru a scăpa de un dosar penal.
Patru ani şi două luni de închisoare, atât a primit un bărbat de 48 de ani din localitatea Saravale, judeţul Timiş, după ce a fost prins conducând fără permis un autoturism neînmatriculat. Acesta a încercat să fugă de pedeapsă, însă a fost prins de poliţiştii din Timiş.
Poliţia Timiş a intrat în alertă, miercuri dimineaţă, după ce a fost semnalată comiterea unui jaf la una din casele de schimb valutar de pe strada Daliei din Complexul Studenţesc.
Un posibil atelier de dezasamblare a maşinilor furate a fost descoperit, luni, la Lovrin de către poliţiştii din Timiş. Aceştia au descins în curtea unui localnic unde au descoperit nu mai puţin de cinci autoturisme Dacia, din care trei erau furate.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole, expoziții, petreceri și proiecții.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT), în colaborare cu Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, invită agenții economici la o noua sesiune de informare privind aplicarea legislației în domeniul protecției consumatorilor și impactul acesteia asupra activității operatorilor economici.
Ştiri din Timiș
La Iulius Town vă așteaptă un final de săptămână plin de evenimente dedicate copiilor și întregii familii, într-o atmosferă de sărbătoare și distracție. De la activități creative de Paște și experiențe interactive, până la demonstrații spectaculoase și teatru pentru cei mici.
Ştiri din Timiș
Lucrările de desprăfuire, spălare și restaurare a picturii interioare la Biserica Nașterea Maicii Domnului din Iosefin, unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult din Timișoara, au fost finalizate după aproximativ două luni de intervenții, mai repede decât se preconiza.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din comuna Remetea Mare sunt invitați să participe la o amplă acțiune de voluntariat dedicată curățeniei și înfrumusețării comunei. Inițiativa este lansată de primarul Cosmin Chira, care face apel la spiritul civic al comunității.
Ştiri din Timiș
Situație îngrijorătoare în comuna Giroc, unde autoritățile locale trag un semnal de alarmă după o serie de incidente provocate de câini lăsați nesupravegheați pe domeniul public.
1
România
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului a anunțat public astăzi că va depune o acțiune în instanță pentru recuperarea celor peste 600 de milioane de euro, pe care statul român a fost obligat să le plătească în procesul cu firma Pfizer, de la semnatarii contractului în cauză, precum și de la cei care au stat impasibili față de această situație contractuală, în toată această perioadă. „Costul incompetenței guvernanților nu trebuie suportat din buzunarul cetățenilor”, afirmă reprezentanții FACIAS.
2
Ştiri din Timiș
Decizia prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a refuzat sesizarea Curții Constituționale a României în procesul dintre primarul Dominic Fritz și Agenția Națională de Integritate rămâne definitivă. Judecătorii au respins joi cererea de revizuire depusă de edil, care încearcă în continuare să răstoarne constatarea de conflict de interese făcută de ANI.
5