Noaptea de luni spre marţi a fost una agitată pentru poliţiştii de la rutieră. Agenţii au fost chemaţi să intervină la mai multe accidente rutiere unde nu au avut cu cine discuta pentru că şoferii vinovaţi s-au făcut rapid nevăzuţi. La unul dintre acestea un cetăţean de etnie rromă, spun martorii, a trecut pe roşu şi a rupt unul dintre semafoarele din faţa Primăriei Municipiului Timişoara.
| 
Şeful Postului de Poliţie din Complexul
Studenţesc din Timişoara, Cornel Teodorovici, a
fost implicat, duminică seară, într-un grav
accident de circulaţie. O femeie şi-a pierdut
viaţa, alte două persoane sunt în stare
critică, iar una rănită, după ce
poliţistul a intrat cu maşina pe contrasens
şi a spulberat o Dacie al cărei şofer
conducea regulamentar.
| Video

Doi studenţi la medicină, Carmen B., de 20 de ani, din Arad, şi Raul F., de 20 de ani, din Hunedoara, sunt principalii suspecţi de comiterea crimei. Poliţiştii au un martor care i-a observat pe cei doi cum au pus într-un Mercedes mai multe plase şi un geamantan, în care se afla bărbatul tranşat. Maşina a fost descoperită ulterior în spatele Prefecturii. Imagini
| Imagini rudele barbatului ucis
| Imagini spital
| Video crima
| Video rudele barbatului ucis
| Video spital 
Doi tineri mopedişti au fost accidentaţi, vineri după-masă, pe drumul care leagă Timişoara de Giarmata, de un şofer care nu i-a observat la timp. Martorii spun că acesta s-a aplecat în timp ce conducea şi nu i-a văzut şi i-a prins pe cei doi între maşina lui şi un automobil care circula pe acelaşi sens de mers cu el. 
Doi tineri mopedişti au fost accidentaţi, vineri după-masă, pe drumul care leagă Timişoara de Giarmata, de un şofer care nu i-a observat la timp. Martorii spun că acesta s-a aplecat în timp ce conducea şi nu i-a văzut şi i-a prins pe cei doi între maşina lui şi un automobil care circula pe acelaşi sens de mers cu el. 
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la expoziții și la mai multe spectacole.
Eveniment
Un șofer și pasagera sa au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe drum și a lovit un stâlp de semafor pe Calea Martirilor.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș se pregătește să dea ordinul de începere a lucrărilor la Celula 3 a Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, un proiect esențial pentru asigurarea capacității de depozitare a deșeurilor din județ în condiții conforme cu standardele de mediu.
Eveniment
Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați luni de către un bărbat, angajat al unei societăți comerciale, că în incinta unui restaurant dintr-un complex comercial de pe strada Divizia 9 Cavalerie are loc un scandal între mai multe persoane.
Ştiri din Timiș
Enigma Plant are rădăcini adânci în tradiția remediilor naturale - brandul activează din 2002, inițial concentrându-se pe plante medicinale precum mușeţel, soc, vâsc, urzică, sunătoare sau rostopască. Pe parcurs, compania a evoluat, combinând moștenirea naturistă cu dezvoltările contemporane în nutriţie și suplimentare, adoptând un model orientat spre sănătate holistică și bunăstare.
Eveniment
Aproape 400 de kilograme de artificii și alte materiale pirotehnice interzise au fost descoperite de polițiști la o firmă din Timișoara, în urma unui control desfășurat pe Aleea Aviatorilor, chiar înainte de finalul anului.
Ştiri din Timiș
Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) a înregistrat progrese semnificative anul acesta în implementarea proiectului european Land4Climate, consolidând cadrul necesar pentru aplicarea soluțiilor bazate pe natură pe terenuri publice și private din bazinul râului Timiș.
Ştiri din Timiș
Cardul de credit poate fi un instrument financiar de mare ajutor atunci când este folosit cu responsabilitate și seriozitate. Uneori însă, ispitele la cumpărături pot fi mari, iar dorințele utilizatorilor scapă de sub control. Deși există o serie de avantaje pe care le aduce linia de credit, este important însă să se respecte anumite reguli în utilizarea acesteia.
1