Situație tensionată, sâmbătă seară, la sediul Poliției din Lugoj. Zeci de romi s-au adunat în fața instituției după ce au aflat că cei doi bărbați implicați în scandalul cu împușcături au fost arestați. A fost nevoie de intervenția mascaților, după ce câteva persoane au reușit să intre în clădire și au făcut circ.
Inconștiență fără margini pentru un bărbat de 45 de ani din Ghilad, județul Timiș. El s-a urcat băut la volan și s-a răsturnat cu mașina pe marginea drumului. Atât el cât și o femeie, pasager pe locul din dreapta, au ajuns la spital cu răni ușoare. Mai mult, când polițiștii l-au verificat în baza de date, au aflat și că bărbatul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie.
Accident cu o victimă, în Calea Șagului din Timișoara, la intrarea în oraș. Două mașini s-au ciocnit după ce șoferul unui BMW a vrut să schimbe direcția de mers și nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism care circula din sens invers.
Un bărbat de 44 de ani, administrator al unei firme din Timişoara care se ocupă cu vânzarea de materiale de construcţii, este cercetat de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor pentru o evaziune fiscală de peste 2,6 milioane de lei.
O sucursala Raiffeisen Bank din Timişoara a fost spartă de hoţi, în noaptea de duminică spre luni. Potrivit reprezentanţilor IPJ Timiş, care au făcut primele declaraţii despre acest incident miercuri, din unitatea bancară nu a fost furat nimic.
Eveniment
Un accident rutier produs miercuri dimineață, în jurul orei 10:30, în municipiul Lugoj, a mobilizat mai multe echipaje de intervenție. Două autoturisme au fost implicate, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, iar impactul a provocat și avarierea unei locuințe.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara face un pas important pentru amenajarea unei parcări decente lângă Piața Iosefin. Municipalitatea vrea să cumpere terenul de pe strada Iancu Văcărescu, folosit acum ca parcare improvizată, unde anul viitor ar urma să fie amenajate 50 de locuri de parcare.
Ştiri din Timiș
Aproape 50 de clădiri degradate din Timișoara vor fi supraimpozitate din 2026. Consilierii locali au aprobat majorări între 300 și 500% pentru 47 de imobile aflate în stare avansată de degradare, după verificările făcute de primărie și Poliția Locală.
Lugoj
Un tânăr de 26 de ani, cetățean german, a amenințat o persoană cu un obiect tăietor-înțepător în Lugoj. Polițiștii au intervenit, l-au imobilizat și l-au condus la sediul poliției. A fost deschis un dosar penal. Mai mult, tânărul a fost internat într-o unitate medicală de specialitate.
Agenda
Cu mult înainte de răspândirea colindelor, a brazilor împodobiţi şi a cadourilor, oamenii din Europa medievală (aprox. 500 – 1500 d.Hr.) sărbătoreau Crăciunul cu 12 zile pline de ospeţe şi veselie, culminând cu „A Douăsprezecea Noapte” şi cu încoronarea unui „Rege al Neamului”. În Evul Mediu, Crăciunul era precedat de postul Adventului, care dura o lună şi în timpul căruia creştinii evitau mâncărurile bogate şi excesele. Însă toate restricţiile dispăreau începând cu dimineaţa zilei de 25 decembrie, potrivit Annei Lawrence-Mathers, istoric la Universitatea Reading din Marea Britanie, specializată în Anglia medievală, scrie History. „Odată ce sosea ziua Crăciunului, dacă aveai energia necesară, se aştepta să mănânci, să bei, să te distrezi, să te costumezi, să joci şi să dansezi pe uliţe timp de 12 zile la rând până cădeai lat”, povesteşte ea.
Eveniment
Peste 11.800 de țigarete fără marcaj fiscal au fost descoperite de polițiștii din Timiș, în Lugoj și pe DN59A, la Săcălaz. Persoanele depistate au fost amendate cu 20.000 de lei fiecare.
Eveniment
Pentru ca sărbătorile de Crăciun să se desfășoare în condiții de liniște și siguranță, polițiștii din județul Timiș sunt mobilizați zilnic în misiuni specifice de menținere a ordinii publice.
Azi în Timișoara
Miercuri, 24 decembrie, puteți merge la expoziții sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.