Obrazul fin cu produse cosmetice de calitate se ține. Și dacă poți să nu plătești pentru ele este și mai bine. După asta s-a ghidat o tânără de 23 de ani din Timișoara care s-a ales cu dosar penal după ce a fost prinsă la furat de cosmetice.
Inconștiență maximă pentru un tânăr de 27 de ani din Timișoara. El s-a urcat la volan deși abia se mai putea ține pe picioare, a făcut accident și a încercat să fugă.
Ploaia din ultimele zile se pare că nu i-a oprit pe unii șoferi să încalce legea. Ba mai mult, numărul celor care nu au respectat regulile de circulație a fost destul de ridicat, dacă este să ne luăm după rezultatul celei mai recente acțiuni a polițiștilor de la Rutieră. Oamenii legii au acordat aproape 1.000 de amenzi în numai patru zile celor care au greșit în trafic.
Pierdere de mii de lei pentru un contrabandist din Timiș. Bărbatul a fost oprit în trafic de polițiști, iar oamenii legii au găsit în ușile mașinii cu care se deplasa acesta aproape 8.000 de țigarete și 27 de litri de erbicit. „Gaura” se apropie de aproape 10.000 de lei.
A fost nevoie de cinci persoane păgubite și de un prejudiciu de mii de lei pentru ca un hoț de 19 ani să ajungă, până la urmă, la pușcărie. Vorbim despre tânărul din Caraș-Severin prins de două ori la furat în numai câteva zile. El a ajuns până la urmă în arest, însă abia după ce polițiștii l-au prezentat de două ori instanței cu propunere de arestare preventivă.
Eveniment
Un tânăr de 24 de ani a fost prins de polițiști după ce a jefuit un adolescent de 15 ani, pe o stradă din Timișoara. Incidentul a avut loc în a doua zi de Crăciun, iar prejudiciul a fost recuperat.
2
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost reținut de polițiștii din Timiș, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier, conducând un tractor sub influența alcoolului, fără a deține permis de conducere.
1
Mapamond
Rusia înregistrează un val de „febra șoarecilor”, cu peste 3.300 de cazuri în 2025, cu 50% mai multe decât anul trecut, cauzate de înmulțirea rozătoarelor pe fondul temperaturilor ridicate. Boala nu se transmite între oameni, dar poate fi fatală.
România
Sâmbătă, 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, credincioșii creștini îl prăznuiesc pe Sfântul Ștefan, primul martir al creștinătății. Cu această ocazie, peste 500.000 de români își sărbătoresc ziua onomastică.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 27 decembrie, puteți participa la un tur ghidat, la un atelier de origami, să mergeți la teatru sau la petreceri în oraș. Mai este deschis și Târgul de Crăciun din centru.
Ştiri din Timiș
Societatea Drumuri Municipale a lansat pe 24 decembrie o nouă licitație pentru reparația trotuarelor din Timișoara, după două încercări eșuate. Contractul, estimat la până la 6 milioane de lei cu TVA, este pe șase luni, iar ofertele sunt așteptate până pe 29 ianuarie.
3
Ştiri din Timiș
După demolarea terasei ridicate ilegal de Restaurantul Dinar, Primăria Timișoara a refăcut trotuarul ocupat ani la rând pe domeniul public. La trei luni de la intervenție, zona este din nou accesibilă pietonilor, care nu mai sunt nevoiți să circule pe carosabil.
34