Poate suna incredibil, dar se intampla frecvent: de multe ori, hotii intra pe usa sau fereastra lasata lasata deschisa. Numarul furturilor din locuinta a crescut in acest an fata de anul trecut, 15 la suta dintre acestea fiind furturi din locuinte. Vezi portretul tipic al spargatorului de locuinte roman!
Un tânăr de 20 de ani din Timișoara a ajuns la poliţie după ce a făcut scandal într-un bloc de pe strada Arh. V. Vlad din Timişoara. Acesta a venit în vizită la niște cunoștințe, iar pentru că aceştia nu i-au deschis ușa, a amenințat mai mulți locatari ai blocului cu un cuțit.
Un bărbat a pus viața lui și a unui prieten în pericol după ce a consumat alcool şi s-a urcat la volanul unui autoturism. Între localităţile Variaş şi Gelu, bărbatul a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat.

Dialoguri Sănătoase

Tendinita – durerea care nu ar trebui ignorată
Tendinita reprezintă inflamația sau iritarea unui tendon, structura care leagă mușchiul de os. Este una dintre cele mai frecvente cauze de durere la persoanele active, dar poate apărea și la cei care efectuează mișcări repetitive la locul de muncă sau în activitățile zilnice.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 23 iunie 2026, în Timișoara?
Marți puteți merge la mai multe expoziții.

România

Guvernul Veștea a picat la vot. Cabinetul a rămas departe de majoritatea necesară
Guvernul propus de premierul desemnat Adrian Veștea nu a reușit să obțină votul de încredere al Parlamentului. Cabinetul a primit doar 189 de voturi, cu mult sub pragul de 233 necesar pentru învestire. România rămâne, până una alta, cu un guvern interimar.

România

A început votul pentru învestirea Guvernului Veștea. „Al treilea e cu noroc” au spus parlamentarii în sală
Parlamentul s-a reunit luni seara în ședință comună pentru votul de învestire a Guvernului condus de premierul desemnat Adrian Veștea. Cabinetul propus are nevoie de minimum 233 de voturi pentru a prelua oficial conducerea Executivului.

România

George Simion: AUR nu votează Guvernul Veștea fără clarificări din partea președintelui Nicușor Dan
Liderul AUR, George Simion, a declarat luni seara că partidul său nu ia în calcul, în acest moment, susținerea Guvernului condus de premierul desemnat Adrian Veștea, invocând pozițiile exprimate anterior de președintele Nicușor Dan față de o eventuală colaborare cu AUR. 1

Mapamond

Clive Davis, legenda industriei muzicale care a lansat carierele lui Whitney Houston și Alicia Keys, a murit la 94 de ani
Clive Davis, unul dintre cei mai influenți oameni din istoria industriei muzicale americane, a murit la vârsta de 94 de ani, la locuința sa din Manhattan. De-a lungul unei cariere care s-a întins pe mai bine de cinci decenii, producătorul și directorul unei case de discuri a descoperit și promovat unele dintre cele mai mari nume ale muzicii internaționale.

Ştiri din Timiș

UPDATE. Cod portocaliu de furtuni în Timiș. ISU a activat grupa operativă și au fost trimise mesaje RO-ALERT
Mai multe localități din județul Timiș se află luni după-amiază sub incidența unui cod portocaliu de vreme severă. Meteorologii au anunțat averse torențiale, vijelii și grindină, iar autoritățile transmit ce măsuri au luat pentru gestionarea eventualelor situații de urgență. UPDATE: Noi avertizări pentru cinci localități

Ştiri din Timiș

FOTO. Giroc va avea o nouă grădiniță modernă pentru 160 de copii. La cea veche s-au făcut lucrări
La Giroc continuă investițiile în infrastructura educațională, după ce a fost semnat contractul de finanțare pentru construirea unei noi grădinițe moderne în zona unității militare. Proiectul, susținut prin Programul Regional Vest 2021-2027, vine ca răspuns la creșterea constantă a numărului de familii tinere din localitate și la nevoia de extindere a serviciilor educaționale pentru preșcolari.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici