Sute de bancnote falsificate au fost găsite, miercuri în jurul orei 16, într-un garaj situat pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Descoperirea fost făcută de polițiștii de la Crimă Organizată, în continuarea cercetărilor față de de gruparea destructurată de dimineață.
Șase persoane de la ştrandurile No Name şi Heaven din Timișoara au fost ridicate duminică de poliţişti. Pe tot parcursul zilei reprezentanţii celor două baze de agrement au permis accesul gratuit persoanelor care au demonstrat, cu buletinul, că au votat la referendumul pentru demiterea președintelui României.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 23 martie
Luni, 23 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Cariere de Poveste

Dr. Ioana Vârtosu, fondatoare Școala Mamei Junior: „Nu e vorba despre mine, ci despre a face un bine copiilor care altfel nu ar avea nicio șansă”
De la medicină la proiecte sociale care au schimbat viața a mii de copii, dr. Ioana Vârtosu și-a transformat profesia într-o misiune.

România

Ultimele bilete: Nikos Vertis aduce la Oradea cel mai mare show al anului
Mai sunt doar câteva zile până când Nikos Vertis va urca pe scena de la Arena Oradea, iar concertul se apropie rapid de sold out. Potrivit organizatorilor, mai multe sectoare sunt deja complet epuizate, iar ritmul actual de vânzare indică faptul că este foarte posibil ca în ziua evenimentului să nu mai existe bilete disponibile la intrare.

Horoscop

Horoscop săptămâna 23 - 29 martie 
Află ce îți rezervă astrele în această săptămână:

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 23 martie 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la un spectacol sau la expoziții.

Eveniment

Accident pe Calea Torontalului din Timișoara. O fată de 16 ani a ajuns la spital
O fată de 16 ani a fost rănită în urma unui accident rutier produs duminică seara, pe Calea Torontalului din Timișoara. În accident au fost implicate două autoturisme, iar polițiștii au deschis un dosar penal. 1

Ştiri din Timiș

Acțiune de plantare la Dudeștii Noi. Voluntarii sunt așteptați să înverzească zona weekendul viitor
O nouă acțiune de plantare va avea loc sâmbătă, 28 martie, la Dudeștii Noi, în județul Timiș, în intervalul orar 10:00-15:00. Organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe, menționând că înscrierea prealabilă pe site este necesară pentru a primi toate detaliile privind locația și desfășurarea activității.

Eveniment

Mașină răsturnată între Alioș și Mașloc. Un pasager a ajuns la spital
Un tânăr de 29 de ani a ajuns la spital după ce mașina în care se afla s-a răsturnat pe DJ 691, între localitățile Alioș și Mașloc. Accidentul a avut loc duminică dimineață, în jurul orei 10:20. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici