Poliţia din România şi Serbia, cu ajutorul Interpolului, au împiedicat sinuciderea a doi minori, care îşi planificaseră acţiunile pe internet, relatează sâmbătă Bliţ, citat de AFP.
Un hoţ arestat preventiv în urmă cu două săptămâni a evadat, sâmbătă, din arestul Secţiei 5 de Poliţie din Bucureşti, după ce agenţii care îl păzeau i-au permis să ducă gunoiul, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.
Tamponarea dintre un troleibuz şi alte trei autovehicule, soldată cu rănirea a patru persoane, a fost provocată de un şofer care nu s-a asigurat când a trecut de pe o bandă de circulaţie pe cealaltă.
| Imagini trimise de Miruna David
| 
Cătălina Iacob şi Dana Moisă, cele două criminaliste de la IPJ Timiş care au plecat într-un schimb de experienţă în Colorado, s-au adaptat perfect la viaţa americană. Ele abia aşteaptă să descopere metodele de lucru ale colegilor de peste ocean. În plus, timişorencele au fost deja subiectul unui material apărut la televiziunea locală Channal5. 
Eveniment
Un bărbat este căutat de urgență în Lacul Surduc, după ce a fost semnalată posibila sa dispariție în apă. Pompierii au declanșat o operațiune de căutare, mobilizând scafandri și mai multe bărci, inclusiv una dotată cu sonar.
România
O nouă inițiativă legislativă urmărește introducerea disciplinei „Educație media și digitală” în programa școlară, la nivel de gimnaziu și liceu, iar Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) apreciază această propunere, dar atrage atenția că educația media ar trebui să fie abordată transversal și în toate ciclurile școlare, nu doar la nivel gimnazial și liceal.
1
România
România se numără printre țările din Uniunea Europeană cu cele mai multe zile de vacanță pentru elevi, cu 117 zile libere cumulate în anul școlar 2025-2026, depășită în UE doar de țările baltice și Malta. Această poziționare este confirmată de datele Eurydice, citate de Edupedu.ro.
Ştiri din Timiș
Reforma sistemului de sănătate, cu accent pe pacient, și integrarea inteligenței artificiale în spitale au fost temele centrale ale conferinței organizate vineri, 13 februarie, la Timișoara, de Asociația Femeilor Antreprenor din România (AFAR), în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș. Printre cei prezenți s-a aflat și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
1
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis comentează decizia Curții de Apel Timișoara privind conflictul de interese al primarului Dominic Fritz: spune că sancțiunile trebuie să fie proporționale, dar amintește că legea s-a aplicat și altora, inclusiv în Timiș. Useristul Sorin Șipoș dă, totuși, exemple în care ANI nu și-a făcut treaba pe spețe mai evidente.
Utile
Primăria Timișoara introduce, de săptămâna viitoare, restricții rutiere pe Gheorghe Lazăr, Louis Pasteur și bulevardul Liviu Rebreanu. Traficul va fi închis noaptea sau restricționat pe tronsoane, din cauza mai multor tipuri de lucrări.
Utile
Societatea de Transport Public Timișoara anunță o stație nouă la Hornbach – Buziașului și modificări pe liniile 24, M22, M23, M24, plus ajustări de program pentru Expres 8.