În ultimele trei zile polițiștii Serviciul Rutier din Timiș au întocmit 14 dosare penale, au ridicat 45 de permise de conducere și au dat peste 1200 de amenzi șoferilor care au încălcat regulile de circulație. Scopul acestor acestor activități ale polițiștilor sunt combaterea principalelor cauze care duc la accidente rutiere.
Lupta anticorupție în rândul polițiștilor din Timiș continuă, vineri fiind a treia zi consecutivă în care polițiști ai Serviciului Rutier au fost aduși în fața procurorilor pentru audieri, după ce au luat mită pentru a nu amenda șoferii care au încălcat regulile de circulație. Doi polițiști din Sânnicolau Mare au fost prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş după ce au luat mită 400 de lei.
Zeci de șoferi indisciplinați în trafic au fost amendați joi după-amiază, în urma unei acțiuni a agenților de la Serviciul Rutier, care a avut loc pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Deși acțiunea viza depistarea șoferilor care nu poartă centura de siguranță în timpul deplasării cu autoturismul, amendați au fost și conducătorii auto care au încălcat și alte reguli de circulație.
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan şi sâmbătă, 9 iunie, pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vezi aici unde vor fi ele amplasate.
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan şi vineri, 8 iunie pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vedeţi aici unde vor fi ele amplasate.
Utile
Luni, 23 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Cariere de Poveste
De la medicină la proiecte sociale care au schimbat viața a mii de copii, dr. Ioana Vârtosu și-a transformat profesia într-o misiune.
România
Mai sunt doar câteva zile până când Nikos Vertis va urca pe scena de la Arena Oradea, iar concertul se apropie rapid de sold out. Potrivit organizatorilor, mai multe sectoare sunt deja complet epuizate, iar ritmul actual de vânzare indică faptul că este foarte posibil ca în ziua evenimentului să nu mai existe bilete disponibile la intrare.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la un spectacol sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
O nouă acțiune de plantare va avea loc sâmbătă, 28 martie, la Dudeștii Noi, în județul Timiș, în intervalul orar 10:00-15:00. Organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe, menționând că înscrierea prealabilă pe site este necesară pentru a primi toate detaliile privind locația și desfășurarea activității.