Polițiștii locali timișoreni au aplicat, de la începutul anului, 796 de sancțiuni și au formulat 198 de propuneri de suspendare a activității unor firme care funcționau fără documentele necesare. Controalele recente ale Serviciului Inspecție Comercială arată că numeroși operatori economici continuă să nu respecte legislația privind desfășurarea activităților comerciale.
Peste 700 de timișoreni au fost blocați în propriile curți sau garaje și au sunat la Poliția Locală de la începutul acestui an. Reprezentanții instituției au transmis, la solicitarea Tion, că sancțiunile pentru astfel de fapte sunt de la 810 la 1.012,5 lei și trei puncte penalizare la permis și chiar ridicarea autovehiculului în foarte multe cazuri.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
9
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
5
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
17
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case