tion.ro Web analytics

Ziua de 13 martie nu a fost una cu ghinion pentru poliţiştii lugojeni. Poate doar pentru lugojenii mai certaţi cu legea, care trebuie să ia în calcul că, începând de astăzi, oamenii legii au la dispoziţie  trei autoturisme Dacia Logan noi, promise de autorităţile lugojene.
Alpiniștii voluntari Salvo au venit în ajutorul timișorenilor pentru a îndepărta zăpada de pe acoperișurile clădirilor din Timișoara. Deși le este destul de dificil să intervină din cauza mașinilor parcate și a pietonilor care rup banda de avertizare, voluntarii de la Salvo au intervenit de patru ori în aceste zile.
Trei bărbați, doi din Olt și unul din Timiș, au fost prinși de polițiștii locali după ce au tăiat un nuc din Cimitirul Săracilor din Timișoara, la sfârșitul săptămânii trecute. Cei trei le-au spus polițiștilor că aveau nevoie de lemn ca să facă focul pentru a se încălzi.
Noul șef al Poliției Locale Lugoj, Dumitru Florin Nistor, a renunţat luni la funcţia de conducere pe care o deţinea în cadrul filialei PSD Lugoj, la cea de purtător de cuvânt din cadrul aceleiaşi organizaţii, și va demisiona şi din învăţământ, pentru că funcțiile sunt incompatibile cu noul său statut.

Capitală Culturală

JAZZx anunță primii artiști la festivalul din acest an
Timișoara găzduiește, între 1 și 5 iulie, cea de-a 14-a ediție a festivalului JAZZx.

Capitală Culturală

Atmosferă de Broadway pe scena Teatrului German din Timișoara: „Sister Act”, o premieră de Răzvan Mazilu
Teatrul German de Stat Timișoara anunță „unul dintre cele mai spectaculoase titluri ale stagiunii” musicalul „Sister Act”, un spectacol de Răzvan Mazilu, care realizează regia, coregrafia și costumele, „propunând o montare dinamică, cu accent pe ritm, expresivitate corporală și energie scenică”.

Ştiri din Timiș

Insomnia - de ce apare, ce o cauzează și cum ne afectează somnul! Detalii la Enigma Plant!
Somnul este o funcție vitală, esențială pentru regenerarea celulară, consolidarea memoriei și echilibrarea funcțiilor cognitive. Insomnia, ca tulburare de somn, afectează milioane de persoane, influențând semnificativ calitatea vieții și sănătatea. În acest articol, vom analiza în detaliu ce este insomnia, cum se manifestă, efectele lipsei de somn asupra sănătății și opțiunile de tratament și prevenție.

Capitală Culturală

FOTO. „Repere”, expoziția care transformă lupta în artă, la Casa de Cultură din Timișoara
O poveste despre curaj, sensibilitate și puterea de a merge mai departe prinde contur pe simezele Galeriei Rotonda. Tânăra artistă Ioana Andrita își prezintă creațiile în cadrul expoziției „Repere”, găzduită de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.

Ştiri din Timiș

FOTO. În curând începe munca... la Podul Muncii. Cum va arăta
Reabilitarea Podului Muncii intră în linie dreaptă: firma Tehnodomus începe în curând lucrările, iar Primăria Timișoara a publicat primele randări. Investiția, estimată la 49 de milioane de lei, prevede refacerea suprastructurii, piste pentru biciclete și finanțare majoritar europeană prin PR Vest 2021–2027. 3

Ştiri din Timiș

Folclor de Mărțișor. Ansamblul „Timișul” Tineret aduce primăvara pe scena Sălii Capitol
Primăvara vine în ritm de dans la Timișoara, odată cu tradiționalul spectacol „Folclor de Mărțișor”, susținut de Ansamblul „Timișul” Tineret. Evenimentul ajunge anul acesta la a patra ediție și va avea loc miercuri, 4 martie, de la ora 18, în Sala „Capitol” a Filarmonicii „Banatul”.

Ştiri din Timiș

Din aproape 40 de proiecte propuse de timișoreni între 2022 și 2024, 11 finalizate. Cam tot atâtea nici măcar începute
La aproape patru ani de la lansarea bugetării participative, bilanțul Primăria Timișoara nu arată strălucitor: din 39 de proiecte votate între 2022 și 2024, doar 11 sunt finalizate, iar 10 nici măcar nu au început. Restul se află în diverse stadii de planificare, achiziție sau execuție, cu progrese între 10% și 80%. 3

Eveniment

Minoră abuzată ani la rând de concubinul mamei. Anchetă de amploare și acuzații grave
O minoră ar fi fost victima unor abuzuri sexuale repetate, comise chiar de concubinul mamei sale, pe parcursul a mai mulți ani. Cei doi au fost condamnați la închisoare de Judecătoria Arad, însă decizia nu este încă definitivă.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici