Zeci de taximetriști au fost verificați săptămâna trecută de polițiștii locali la Timişoara. Agenţii din cadrul Serviciului Circulație au organizat patru acţiuni de control în urma cărora au fost amendaţi peste 20 de şoferi, conducători de taximetre care staţionau neregulamentar sau conducători auto care au ocupat abuziv staţiile de taxi.
Timișorenii vor fi obligați să dea jos vechile antene TV de pe clădiri, decreta, la sfârșitul anului trecut, primarul Nicolae Robu. Prin urmare, polițiștii locali au bătut din ușă în ușă pentru a-i notifica pe proprietari că trebuie să le demonteze pentru că sunt inestetice și mai ales periculoase, existând riscul să cadă. Agenții Poliției Locale au numărat până acum peste 100 de imobile pe care există astfel de antene.
Poliţiştii locali au confiscat peste 1.000 de litri de bere şi zeci de kilograme de roşii, ciuperci şi dovleac în urma unui control fulger efectuat joi în Piaţa Nouă din Calea Lipovei. Unii dintre cei sancţionaţi vindeau băuturi alcoolice deşi legal puteau comercializa acolo doar legume-fructe, iar alţii nu aveau acte de provenienţă pentru marfă.
Doi hoți au fost prinși, în cursul zilei de luni, cu ajutorul polițiștilor locali. Unul dintre hoți a fost prins în zona Pieței Badea Cârțan și altul în zona Pieței Libertății din Timișoara. Cei doi s-au ales cu dosare penale pentru furt calificat.
Scandal la Poliția Locală din Timișoara, după ce au apărut pe internet două filmări cu un angajat care doarme... în timpul programului. O dată acesta este surprins dormind pe un pian, iar mai apoi pe o terasă din centrul municipiului.
Azi în Timișoara
Duminică, 27 septembrie, puteți merge la concerte, la teatru, la film sau să vizitați expoziții. Vă mai puteți bucura de diverse evenimente cu ocazia Zilelor Culturii Maghiare.
România
Un material publicat de Wall Street Journal și preluat de G4Media susține că ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi afirmat, la o cină organizată la Atena în luna martie, că Statele Unite s-ar fi implicat în îndepărtarea Guvernului condus de Ilie Bolojan. Potrivit relatării, ambasadoarea ar fi spus că SUA pot face același lucru și în Grecia. Informația este contestată de reprezentanții ambasadoarei, iar Sorin Grindeanu și George Simion resping existența unor discuții privind schimbarea Guvernului Bolojan. Totodată, Dominic Fritz le cere explicații celor doi lideri de partid.
5
Eveniment
Amenzi de peste 48.000 de lei, 18 permise de conducere reținute și 12 infracțiuni descoperite. Acesta este bilanțul unei razii desfășurate de vineri pe sâmbătă în Timiș, în cadrul căreia polițiștii au verificat 815 autovehicule și au legitimat 921 de persoane.
Ştiri din Timiș
Seniorii din centrele Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara și cei ai organizațiilor partenere vor fi sărbătoriți pe 1 octombrie, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Adam Müller-Guttenbrunn, între orele 11:00 și 15:00.
1
Mapamond
Inteligența artificială ar putea fi implicată în evenimente care să ducă la moartea a până la un miliard de persoane dacă nu este reglementată, consideră Bill Gates, cofondatorul Microsoft, într-un interviu acordat NBC, relatează Agerpres, citând DPA.
2
Mapamond
Autoritățile din Bangkok au declarat sâmbătă stare de dezastru în toate cele 50 de districte ale capitalei Thailandei, după aproape 48 de ore de ploi abundente care au inundat străzi, locuințe și spații comerciale, relatează AFP. Aproape 300 de milimetri de precipitații au căzut în zonă, iar autoritățile le-au cerut locuitorilor să rămână, pe cât posibil, în case.
România
Deficitul bugetului general consolidat a ajuns la 59,42 miliarde de lei după primele opt luni din 2026, cu aproape 27 de miliarde de lei mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit datelor publicate sâmbătă, 26 septembrie, de Ministerul Finanțelor, deficitul s-a redus astfel cu aproximativ 31% în termeni nominali, iar ca pondere în PIB a coborât de la 4,51% la 2,89%.
3