Poliţia Locală Timişoara a anunţat pe site-ul propriu că scoate la concurs nouă posturi de poliţişti locali debutanţi, precum şi două posturi de consilieri. Printre criteriile de departajare se numără şi înălţimea candidaţilor, precum şi posibilitatea ca aceştia să circule cu bicicleta.
Mai multe instituţii timişene au reuşit să obţină finanţare de la Administraţia Fondului de Mediu pentru înlocuirea parcului auto uzat. Printre „câştigători” se numără Poliţia Locală Timişoara, comuna Pădureni şi oraşul Sânnicolau Mare. Pe lista dosarelor respinse se află şi Municipiul Timişoara, probabil primăria, pentru depunerea la dosar a unui certificat de atestare fiscală care nu este în termenul de valabilitate.
Nnumeroşi timişoreni au resimţit din plin în această efectele ambroziei, una dintre plantele cu imens potenţial alergen. Farmaciile abia fac faţă avalanşelor de cereri din partea celor care abia mai respiră, după ce au intrat în contact cu polenul acestei plante, iar pe stradă unii timişoreni au început să poarte măşti chirurgicale pentru a se feri de alergii. Poliţia Locală anunţă că a dat amenzi proprietarilor de terenuri care nu le curăţă de ambrozie, sancţiunile putând ajunge şi la 2.500 de lei.
Poliţia Locală atrage atenţia timişorenilor că Parcul Copiilor este închis în fiecare zi de luni, pentru efectuarea lucrărilor de mentenanţă. Dacă încălcaţi orarul afişat la intrarea în parc, riscaţi să primiţi o amendă care poate ajunge şi la 1000 de lei.
După ce mai mulți timișoreni, printre care și primarul Nicolae Robu, s-au plâns de situația Complexului Studențesc, unde vara se stabilesc tot mai multe persoane fără adăpost, polițiștii locali au făcut mai multe verificări în zonă. Situația pare însă departe de a fi rezolvată.
Azi în Timișoara
Joi, 24 septembrie, începe SIMULTAN Festival 2026: Against Resolution la Muzeul Corneliu Mikloși. Mai puteți merge la film sau să vizitați expoziții.
România
Președintele României, Nicușor Dan, a făcut miercuri, la New York, un bilanț al vizitei desfășurate în contextul celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Șeful statului a vorbit despre intervențiile sale la ONU, întâlnirile cu oficiali și oameni de afaceri americani, promovarea României pentru investiții, dar și despre discuțiile purtate cu reprezentanții comunității românești din Statele Unite.
Ştiri din Timiș
Comunitatea de afaceri din Timiș a fost prezentată la nivel național în cadrul podcastului Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), „Se întâmplă acum cu Tudor Barbu”. Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT), Florica Chiriță, a participat la București la o ediție dedicată Timișoarei și relației dintre Camera de Comerț și antreprenorii din județ.
Ştiri din Timiș
Padel Center Timișoara a inaugurat oficial, sâmbătă, 19 septembrie, noua bază sportivă din Cartierul Vienez by Nord One, pe strada Circumvalațiunii nr. 4, un spațiu dedicat exclusiv padelului, amplasat în centrul orașului. Cu șase terenuri autorizate de Federația Internațională de Padel, dintre care patru indoor și două outdoor, noua bază Padel Center Timișoara completează cea mai mare bază sportivă dedicată padelului din vestul României și a doua ca mărime din țară, în afara Bucureștiului.
România
Fostul preot și cântăreț Cristian Pomohaci este vizat într-un nou dosar penal, de această dată într-o anchetă privind pornografia infantilă. Procurorii DIICOT și polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate au făcut, miercuri, 23 septembrie, trei percheziții domiciliare în București, Cluj-Napoca și în localitatea Șaru Dornei, județul Suceava.
1
Capitală Culturală
Casa Artelor din Timișoara va găzdui primele reprezentații ale unui spectacol care „invită publicul într-un univers în care granița dintre trecut și prezent se estompează, iar teme precum puterea, memoria și natura umană își dezvăluie, dincolo de timp și epocă, actualitatea surprinzătoare”.
România
Sorin Grindeanu spune că PSD nu va vota Cabinetul Mureșan și îi cere premierului desemnat să-și depună mandatul, acuzându-l că „pierde timpul” și nu prezintă un program de guvernare.
1