Polițiștii de frontieră din Timiș le-au oferit flori femeilor care au intrat sau au ieșit din țară, în cursul zilei de vineri. Toate doamnele s-au arătat încântate de gestul frumos al polițiștilor de frontieră și s-au bucurta de florile primite cu ocazia Zilei Internationale a Femeii.
Polițiștii de frontieră au oprit pentru control, miercuri seara, un autoturism înmatriculat în Suedia, care se deplasa prin localitatea Jimbolia, din județul Timiș. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că mașina, în valoare de 8.500 de euro, figurează ca fiind furată în anul 2012.
Un bărbat de 23 de ani, dat în urmărire generală pentru viol, a fost prins, miercuri seara, de polițiștii de frontieră din Timiș. Tânărul a încercat să fugă din țară pe la vama din Jimbolia, fiind condamnat la șase ani de închisoare. Acesta a fost dus în arestul Poliției Timiș.
Un număr de nouă câini, care urmează să fie specializați în detectarea tutunului, au fost încredințați Poliției de Frontieră Timișoara. Aceștia s-au alăturat celorlalți 14 câini ai inspectoratului, iar împreună vor asigura serviciul de supraveghere și control al frontierei din vestul țării.
Ştiri din Timiș
Transportul public din Timișoara va circula după un program și trasee modificate sâmbătă, când centrul orașului găzduiește evenimentele „Străzi pentru comunitate”. STPT deviază mai multe linii, inclusiv vaporașele vor fi suspendate temporar pe un sector al Begăi.
2
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu contestă rapid desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier și îl acuză că nu apără interesele României. Liderul PSD spune că partidul va decide luni dacă va vota viitorul guvern.
5
Ştiri din Timiș
Nicușor Dan îl indică pe Siegfried Mureșan drept prima sa opțiune pentru funcția de premier, după consultările de joi de la Cotroceni. Europarlamentarul a cerut însă timp de gândire, astfel că decretul de desemnare nu a fost încă publicat. UPDATE. Mureșan a avut nevoie de doar 5 minute de gândire
15
Eveniment
Un bărbat de 51 de ani a fost prins de polițiști, în noaptea de 17 septembrie, în timp ce conducea prin Ianova fără permis, fără plăcuțe de înmatriculare și după ce consumase alcool. Aparatul alcooltest a indicat 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările au arătat că nu era la prima abatere.
1
România
Escrocii își schimbă metodele, iar telefonul a devenit una dintre principalele arme folosite pentru a-i păcăli pe români. În prima jumătate a anului 2026, 42% dintre incidentele de fraudă raportate către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) au fost de tip „vishing” – înșelătorii realizate prin apeluri telefonice.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Lucrul cu motocoasa presupune mai mult decât alegerea unui utilaj suficient de puternic pentru vegetația pe care vrei să o tai. Greutatea echipamentului, modul în care aceasta este distribuită pe corp și libertatea de mișcare pot influența considerabil confortul în timpul utilizării, mai ales atunci când lucrezi pe suprafețe mari sau pentru perioade îndelungate. Un ham pentru motocoasă nu este doar un accesoriu care susține utilajul, ci o componentă importantă pentru echilibru, stabilitate și reducerea presiunii exercitate asupra brațelor și spatelui.
Eveniment
Un bărbat de 23 de ani este cercetat de DIICOT și de polițiștii BCCO Timișoara pentru pornografie infantilă.
2
Ştiri din Timiș
CJ Timiș a lansat licitația pentru modernizarea DJ 595D, drumul de peste 12 kilometri dintre Moșnița Veche, Urseni și Giroc. Investiția de până la 144 de milioane de lei include 10 sensuri giratorii, piste de biciclete, trotuare și un nou punct de legătură cu Centura de Sud.
1