Politehnica Timişoara a nimerit un adversar accesibil în Cupa României: Ceahlăul Piatra Neamţ. Surpriza anunţată de şeful celor de la Poli, Gheorghe Chivorchian, s-a confirmat, iar criteriul sportiv nu a contat la alegerea urnelor pentru echipele calificate în şaisprezecimile Cupei României la fotbal. Poli a fost plasată în urna a treia! Asta deşi, conform regulamentului, la introducerea în urnă ar fi trebuit considerată vicecampioana României.
Pe rolul comisiilor Ligii Profesioniste de Fotbal s-a aflat din nou diferendul dintre Dorin Goga şi clubul FC Politehnica Timişoara. Fotbalistul a cerut să fie declarat jucător liber de contract pentru neplata unor drepturi salariale. Cei de la LPF au amânat din nou cauza, dând un nou termen de judecată.
În această săptămână va debuta o nouă ediţie a Ligii Naţionale de handbal masculin. Politehnica Timişoara ţinteşte un loc european în sezonul ce stă să înceapă după ce, în ultimele trei ediţii de campionat, a „cochetat“ cu clasări în subsolul clasamentului.
Debutul în noul campionat va aduce pentru Poli Timisoara unul dintre cele mai importante meciuri, cel cu FC Bihor. Fotbaliştii şi oficialii echipei timişorene nu iau în calcul decât obţinerea unei victorii în partida de vineri seara, toată strategia de joc fiind gândită în acest sens.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 19 septembrie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.

Eveniment

VIDEO. Conductă de gaz spartă, la Sânnicolau Mare. Autoritățile au evacuat locuitorii
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case

Eveniment

Prima sentință din dosarul uciderii lui Mario. Detenție pentru 15 ani și daune morale de un milion de euro
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.

România

România ar putea fi retrogradată la „junk” dacă se prelungește criza politică, suține agenția de rating Fitch
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar. 1

Mapamond

UE îi mai trimite 3,3 miliarde de euro Ucrainei. Banii merg pe drone și rachete
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027. 6

Ştiri din Timiș

Traficul din centrul Timișoarei, afectat și duminică, și săptămâna viitoare de evenimente sportive și culturale
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile. 2

Eveniment

Bărbat prins în flagrant cu substanțe psihoactive porționate pentru vânzare, în Timiș
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Ştiri din Timiș

Camere de supraveghere pe pista de biciclete Timișoara–Serbia. CJ Timiș vrea să țină ATV-urile și mașinile departe de traseu
Pista de biciclete care leagă Timișoara de Serbia va fi supravegheată mai atent după lucrările de reabilitare. Consiliul Județean Timiș anunță măsuri pentru a împiedica accesul autovehiculelor pe traseul destinat bicicliștilor, după ce au fost semnalate situații în care ATV-uri și mașini au circulat pe pistă. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici