Victoria clară împotriva celor de la FC Argeş i-a făcut pe polişti să se gândească la trei succese din trei în următoarele partide. Timişoara se află la şapte puncte de urmăritoarea de pe locul trei şi şi-a propus maximul de puncte în partidele următoare. Misiunea nu este deloc una uşoară: vor fi două meciuri în deplasare, la Juventus Bucureşti şi CSM Râmnicu Vâlcea, respectiv una pe teren propriu, cu ocupanta ultimului loc, Arieşul Turda.
Grădini pe căminele Politehnicii din Timişoara, mai mulţi arbori pe străzi, controale în trafic şi la intrarea în oraş pentru depistarea maşinilor care poluează, taxiuri eco şi maşini electrice la instituţiile publice, amenzi pentru marii poluatori, un control mai strict al şantierelor – acestea sunt soluţiile propuse de timişoreni pentru reducerea poluării.
Politehnica şi-a făcut planul pentru finalul anului 2011. Handbaliştii timişoreni au ca obiectiv obţinerea a 4 puncte din următoarele trei jocuri, adică câte au obţinut în precedentele şase confruntări.
Fotbaliştii de la Politehnica Timişoara nu s-au întrebuinţat prea mult, sâmbătă dimineaţa, trecând mai mult decât lejer de FC Argeş, scor 3 – 0, în ceea ce trebuia să fie derbi-ul alb-violet al seriei Vest a diviziei secunde. După cele 90 de minute, marele meci a fost de fapt un galop de sănătate pentru gazde, ocupanta locului secund trecând la pas de vecina de pe locul trei.
Handbaliştii timişoreni au trecut cu brio ultimul test dinaintea reluării Ligii Naţionale de handbal masculin. Politehnica a învins joi seara, în deplasare, pe Dinamo Pancevo cu 28-27 în al treilea joc de pregătire programat în pauza competiţională.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
România
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar.
1
Mapamond
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027.
6
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
2
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Ştiri din Timiș
Pista de biciclete care leagă Timișoara de Serbia va fi supravegheată mai atent după lucrările de reabilitare. Consiliul Județean Timiș anunță măsuri pentru a împiedica accesul autovehiculelor pe traseul destinat bicicliștilor, după ce au fost semnalate situații în care ATV-uri și mașini au circulat pe pistă.
1