Antrenorul Vali Velcea s-a dovedit din nou cel mai bun psiholog dintre tehnicienii de la echipele ligii secunde. Poliştii aflaţi sub comanda sa s-au distrat efectiv cu cei de la FC Maramureş Baia Mare, echipă pe care au învins-o în deplasare cu scorul de 5 – 0! Cu salariile neplătite de patru luni, fără nicio perspectivă pentru echipă, tinerii alb-violeţi au dat dovadă de o voinţă cum puţine formaţii au şi au dovedit că merită toată stima suporterilor.
Consiliul Local Timișoara a respins, în plenul de marți, proiectul de hotărâre prin care Executivul Primăriei intenționa să le dea cadou fotbaliștilor din prima echipă de la Poli câte 10.000 de lei pentru „performanţa sportivă” de care au dat dovadă. Reprezentanţii Serviciului Juridic au susţinut că această alocare de fonduri ar fi ilegală.
Prin intermediul unui comunicat, Marian Iancu, principalul finanţator al clubului Politehnica Timişoara, a anunţat că doreşte ca echipa alb-violetă să fie din nou transformată în asociaţie non-profit, aceasta cu riscul ca Poli să pornească din nou în activitate din campionatul… municipal. Prin acelaşi comunicat ciudat, Marian Iancu se bagă în campania electorală pentru locale şi susţine un anumit candidat, într-o măsură incalificabilă pentru un domeniu care nu ar trebui afectat de asemenea moduri de publicitate!
Handbaliştii timişoreni au oferit una dintre surprizele rundei 22 din Liga Naţională. Politehnica a remizat 25-25 pe terenul lui CSU Suceava, ocupanta locului trei în clasament, după un meci interzis cardiacilor.
Politehnica Timişoara nu a reuşit să aducă publicului de pe Dan Păltinişanu bucuria mult dorită, fiind învinsă de marea rivală, UTA Arad. Echipa antrenată de Adrian Falub a învins în derbiul vestului printr-un gol marcat în chiar primele minute, de Galanis. În tribune a fost un spectacol superb, cu două galerii pline de energie şi fără niciun fel de scandări provocatoare din partea celor mai înfocaţi suporteri.
Ştiri din Timiș
Timișoara nu este doar un oraș. Este o poartă către istorie, artă și inovație. În 2023, a fost Capitală Europeană a Culturii, iar farmecul său rămâne intact. Pentru o vizită la Timișoara reușită, trebuie să știi exact unde să mergi.
Ştiri din Timiș
Aquatim continuă finalizarea contractelor din cadrul proiectului major de investiții finanțat din fonduri europene. Contractul CL24 – „Execuție rețele de apă și canalizare Făget, Colonia Fabricii, Tomești, Traian Vuia, Surducu Mic, Sudriaș” a fost finalizat cu succes în martie 2026, având o valoare de 22.106.593,90 lei (fără TVA).
Ştiri din Timiș
Simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat a început luni, 23 martie, cu proba la Limba și literatura română. În județul Timiș, aproape 3.000 de elevi au participat la testare, însă boicotul cadrelor didactice continuă. Nouă unități de învățământ din Timișoara nu au participat la simulare, fiind afectați aproape 1.000 de elevi.
2
Ştiri din Timiș
La trei ani de la debutul șantierului, modernizarea Gării de Nord din Timișoara se apropie de final: lucrările au fost reluate după iarnă, iar gradul de execuție a trecut de 90%. Dacă nu apar întârzieri, investiția ar putea fi finalizată chiar în aprilie.
2
Lugoj
Primăria Municipiului Lugoj oferă facilități fiscale pentru contribuabilii care își achită integral impozitele locale până la finalul lunii martie. Astfel, cetățenii pot beneficia de o reducere de 10% dacă efectuează plata integrală până în 31 martie.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara face un nou pas pentru deschiderea unei grădinițe-creșă în Iosefin: clădirea cumpărată în toamnă de pe strada Treboniu Laurian urmează să fie dată în administrarea Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara (ASEMT), pentru a fi introdusă în circuitul educațional și pregătită pentru copii.
Capitală Culturală
Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara găzduiește marți, 24 martie, de la ora 15:00, inaugurarea expoziției „Alianța polono-română în perioada interbelică”, un eveniment dedicat unei pagini esențiale din istoria Europei Centrale și de Sud-Est.