Demarează cel de-al doilea stagiu de pregătire. În cursul zilei de sâmbătă, 30 ianuarie, în jurul prânzului, delegaţia lui Poli a aterizat în Antalya. A urmat deplasarea şi mai apoi cazarea, de această dată la hotelul „Titanic”, tot în staţiunea Lara, jucătorii urmând să rămână aici până în 12 februarie.
Un nou stagiu de cantonament pentru Poli. FC Timişoara se va întoarce în staţiunea Lara (Antalya), aici urmând să se desfăşoare cel de-al doilea stagiu de pregătire al echipei, între 30 ianuarie şi 12 februarie.
Au plecat de la Poli dar au fost apreciaţi de patron. Marian Iancu, prşedintele FC Timişoara, a ţinut să le mulţumească fotbaliştilor care şi-au făcut datoria faţă de Poli dar, fie au ales alte echipe, fie nu au mai intrat în vederile lui Sabău pentru actualul sezon.
Handbaliştii de la Poli Municipal încep returul ...cu un meci amical. În acest sfârşit de săptămână va demara returul Ligii Naţionale de handbal masculin. Spre deosebire de colegii de la alte echipe, jucătorii de la AS Poli Municipal Timişoara vor mai avea de aşteptat pentru a lua parte la un joc oficial.
Stagiu de pregătire obositor, dar necesar. Jucătorii lui Poli Timişoara s-au întors miercuri la prânz din primul cantonament al anului.
Azi în Timișoara
Duminică, 27 septembrie, puteți merge la concerte, la teatru, la film sau să vizitați expoziții. Vă mai puteți bucura de diverse evenimente cu ocazia Zilelor Culturii Maghiare.
România
Un material publicat de Wall Street Journal și preluat de G4Media susține că ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi afirmat, la o cină organizată la Atena în luna martie, că Statele Unite s-ar fi implicat în îndepărtarea Guvernului condus de Ilie Bolojan. Potrivit relatării, ambasadoarea ar fi spus că SUA pot face același lucru și în Grecia. Informația este contestată de reprezentanții ambasadoarei, iar Sorin Grindeanu și George Simion resping existența unor discuții privind schimbarea Guvernului Bolojan. Totodată, Dominic Fritz le cere explicații celor doi lideri de partid.
5
Eveniment
Amenzi de peste 48.000 de lei, 18 permise de conducere reținute și 12 infracțiuni descoperite. Acesta este bilanțul unei razii desfășurate de vineri pe sâmbătă în Timiș, în cadrul căreia polițiștii au verificat 815 autovehicule și au legitimat 921 de persoane.
Ştiri din Timiș
Seniorii din centrele Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara și cei ai organizațiilor partenere vor fi sărbătoriți pe 1 octombrie, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Adam Müller-Guttenbrunn, între orele 11:00 și 15:00.
1
Mapamond
Inteligența artificială ar putea fi implicată în evenimente care să ducă la moartea a până la un miliard de persoane dacă nu este reglementată, consideră Bill Gates, cofondatorul Microsoft, într-un interviu acordat NBC, relatează Agerpres, citând DPA.
2
Mapamond
Autoritățile din Bangkok au declarat sâmbătă stare de dezastru în toate cele 50 de districte ale capitalei Thailandei, după aproape 48 de ore de ploi abundente care au inundat străzi, locuințe și spații comerciale, relatează AFP. Aproape 300 de milimetri de precipitații au căzut în zonă, iar autoritățile le-au cerut locuitorilor să rămână, pe cât posibil, în case.
România
Deficitul bugetului general consolidat a ajuns la 59,42 miliarde de lei după primele opt luni din 2026, cu aproape 27 de miliarde de lei mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit datelor publicate sâmbătă, 26 septembrie, de Ministerul Finanțelor, deficitul s-a redus astfel cu aproximativ 31% în termeni nominali, iar ca pondere în PIB a coborât de la 4,51% la 2,89%.
3