Atmosfera „de foc” a ultraşilor lasă găuri în bugetul de la Politehnica Timişoara. Clubul bănăţean a fost luni amendat cu 10.000 de lei pentru incendiul provocat de suporteri în tribunele Stadionului „Dan Păltinişanu” în meciul de la sfârşitul săptămânii trecute cu Steaua Bucureşti.
Doi dintre cei mai tineri şi de perspectivă fotbalişti de la Poli Timişoara, Costel Pantilimon şi Stefan Nikolic, apreciază că partida cu Astra Ploieşti, programată miercuri, de la ora 16.00, poate fi mai periculoasă decât cea de sâmbătă cu Steaua Bucureşti.
Egalul de sâmbătă seara a fost considerat ca fiind unul bun de către fotbalişrii lui Poli. La obţinearea importantului punct în meciul cu Steaua a contribuit din plin şi unul dintre cei mai tineri şi de perspectivă mijlocaşi din Liga 1, Rafael Rocha. El a împlinit duminică 22 de ani şi a fost sărbătorit cum se cuvine!
Promovarea meciului cu Steaua prin intermediul unor videoclipuri a prins excelent la publicul timişorean. Echipa e „pe val”, iar meciul cu Astra Ploieşti, programat miercuri, 6 aprilie, de la ora 16, pe „Dan Păltinişanu”, va fi la rândul său promovat prin intermediul unui filmuleţ.