Duminică dimineaţa, de la ora 11, pe stadionul „Dan Păltinişanu”, Politehnica Timişoara va avea de susţinut o nouă partidă contând pentru campionatul diviziei B. Adversari vor fi cei de la Gaz Metan Severin, un meci devenit derby, mai ales prin prisma locurilor ocupate de cele două formaţii în clasament.
Politehnica Timişoara nu va avea prea mult timp la dispoziţie pentru refacere, după meciul de la Alba Iulia. Miercuri va avea loc un nou meci important pentru echipa alb-violetă. Este vorba de partida din Cupa României, de pe Dan Păltinişanu, cu Ceahlăul Piatra Neamţ.
Cu două nereuşite din două partide în noul sezon competiţional, Handbal Club Politehnica Timişoara nu era deloc într-o situaţie prea bună. În aceste condiţii, întâlnirea de pe teren propriu cu colegii de la Universitatea Cluj era considerată extrem de importantă. Echipa antrenată de Nedeljko Vuckovic a reuşit, pe parchetul de la Constantin Jude, prima victorie sezonală: 26 – 25 cu Universitatea Cluj.
Directorul sportiv de la Poli Timişoara, Daniel Stanciu, consideră că formaţia bănăţeană are din nou probleme la capitolul psihologic. Echipa are nevoie de câteva jocuri bune pentru a depăşi momentul dificil, crede Stanciu. Totuşi, oficialul polist este de părere că seria bună a lui Poli arată că echipa are valoare, mai ales că formaţiile înâlnite deja sunt toate contracandidate directe la promovare.
Marian Iancu a găsit necesar să se lege în ultimele sale apariţii televizate exact de autorii golurilor lui Poli din deplasarea de la Bistriţa. Dorin Goga şi Alex Curtean au fost acuzaţi de patron că nu fac treabă, că nu sunt dispuşi la efort şi alte asemenea. Alături de obsesia pentru Goga, de această dată a fost luat în colimator şi colegul său Curtean.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
Eveniment
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă, cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania că mai multe curse aeriene sunt afectate.
1
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane. UPDATE. Șoferul a murit