Un lucru este cert, de studii şi proiecte nu va duce lipsă nici noua administraţie a Timişoarei. Primarul Nicolae Robu anunţă iniţierea demersurilor pentru realizarea unui număr de cinci noi poduri peste Bega în oraş în următorii ani. De exemplu, Robu are în plan construirea a două poduri de o parte şi celalaltă a actualului Pod Decebal. Până atunci, ar trebui reabilitate multe dintre actualele poduri, care sunt ieşite din perioada de garanţie, potrivit autorităţilor locale.
Patru poduri noi peste Bega şi trei poduri reabilitate – asta promite conducerea Primăriei Timişoara. Nu se ştie încă ce costuri ar presupune aceste investiţii, dar oficialii municipalităţii spun că vor fi realizate în următorii ani. Nu se ştie câţi... Până atunci, o altă preocupare a edililor timişoreni se referă la denumirile podurilor din oraş. Primarul Nicolae Robu vrea să le schimbe... ca să nu se mai creeze confuzii!
Săptămâna trecută, reprezentanții Primăriei Timișoara prezentau starea jalnică în care au ajuns podurile și pivnițele unora dintre clădirile din zona centrală a orașului, lăsate de proprietari să se umple de gunoaie și să se degradeze în voia sorții. Între timp, autoritățile au început să aplice somații și avertizează proprietarii că dacă nu se apucă de curățenie riscă amenzi de până la 1.000 de lei. De sancțiuni sunt pasibili și cei care nu iau măsuri pentru repararea acoperișurilor.
Chiar dacă oficialii Primăriei Timişoara atrăgeau atenţia, în urmă cu câteva luni, că multe dintre podurile oraşului reprezintă un adevărat pericol, pentru că sunt ieşite din garanţie, şi trebuie prevăzuţi bani pentru expertizare şi ulterior consolidare, până acum... nu s-a întreprins nimic în acest sens. „E greu cu podurile...", spune primarul Nicolae Robu.
Podurile Timişoarei reprezintă un adevărat pericol, multe dintre ele fiind ieşite din garanţie. O spune chiar conducerea primăriei. Pentru câteva dintre ele există expertize de consolidare, dar şi acestea sunt prea vechi şi trebuie refăcute. Podurile nu au fost însă o prioritate pentru administraţia oraşului, având în vedere că în bugetul pe anul în curs nu au fost prevăzuţi bani pentru acestea. Acum se pregăteşte o rectificare de buget...

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 1

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 1

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.