Ţărăniştii din Timiş sunt dezamăgiţi de alianţa pe care PNŢCD a făcut-o cu PDL şi Forţa Civică şi se îndreaptă în numere din ce în ce mai mari către PNL. Informaţia a fost dezvăluită de deputatul de Timiş Horia Cristian (PNL), însă este contrazisă de liderul PNŢCD Timiş, Valentin Moldovan.
Președintele PNȚCD Timiș, Valentin Moldovan, spune că, din discuțiile purtate până acum în cadrul Alianței România Dreaptă, țărăniștilor le va reveni un singur colegiu de deputați la alegerile parlamentare din 9 decembrie, și nu trei, după cum solicitau. Reprezentanții PNȚCD Timiș nu sunt mulțumiți, dar spun că vor accepta compromisul. Candidat pe acest colegiu va fi fostul viceprimar al Timișoarei Adrian Orza.
Trei ţărănişti din Timiş şi-au manifestat intenţia, în cadrul partidului, de a candida la alegerile parlamentare din decembrie. Este vorba de Adrian Orza, Valentin Moldovan şi Ciprian Florin Briceag. Reprezentanţii PNŢCD Timiş speră să obţină trei colegii electorale ca parte a noii Alianţe România Dreaptă.
Fostul lider naţional şi al filialei judeţene a PNŢCD, Gheorghe Ciuhandu, nu a mai trecut de câteva luni pe la sediul partidului, mai exact de când a pierdut funcţia de conducere.
PNŢCD Timiş doreşte să arunce în lupta pentru alegerile parlamentare trei candidaţi, unul pentru o funcţie de senator şi doi pentru funcţii de deputaţi. Deşi mai sunt încă două zile până la termenul limită de anunţare a candidaturilor, niciun membru al filialei nu şi-a exprimat încă oficial dorinţa de a participa la alegerile parlamentare.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
3
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.