Biroul Electoral Municipal Timişoara a decis că PNL a încălcat deontologia electorală amplasând pe domeniul public structuri metalice pe ai căror pereţi apare mare fotografia candidatului USL la primărie, după ce a primit autorizaţie pentru instalarea unor corturi în oraş. Reprezentanţii PNL Timiş nu renunţă la corturi şi spun că vor contesta decizia BEM.
O doamnă în vârstă de 102 ani s-a înscris, miercuri, în PNL Timiş, devenind cel mai bătrân membru al acestei formaţiuni politice. Anterior, recordul era deţinut de Horia Musta, care are 96 de ani.
Prefectul Mircea Băcală și subprefectul Zoltan Marossy au fost demişi din funcţie, în prima şedinţă a Guvernului Ponta, susţin surse guvernamentale. Locul prefectului de Timiş va fi luat de Eugen Dogariu, în timp ce, cel mai probabil, Liliana Oneţ, propunerea PNL pentru această funcţie, va fi numită subprefect.
Odată cu depunerea candidaturilor la Biroul Electoral Municipal şi Biroul Electoral Judeţean a lui Nicolae Robu, respectiv Titu Bojin, USL Timiş a depus şi listele cu candidaţii la Consiliul Local Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş. Vezi ordinea candidaţilor.
Social-democraţii din Timiş au câştigat un deputat, în persoana lui Gheorghe Ciobanu, care s-a tranferat, recent, de la PDL, dar îl pierd pe unul dintre cei mai vechi membri, fostul senator, actual consilier judeţean, Viorel Matei, care se pregăteşte să plece la PNL.
Azi în Timișoara
Miercuri, 11 februarie, puteți participa la un artist talk, să mergeți la film, la teatru sau să vizitați expoziții diverse în oraș.
Mapamond
Parlamentul European a votat un pachet de legi care înăsprește politicile de migrație, permițând deportarea migranților în țări din afara UE și restricționarea accesului la azil pentru persoane din state considerate „sigure”. Măsurile, susținute de PPE și de extrema dreaptă, includ o listă de țări precum Georgia, Turcia, India, Maroc sau Tunisia. Votul marchează o premieră politică, prin colaborarea dintre centru-dreapta și extrema dreaptă pe tema migrației.
Capitală Culturală
Următorul concert la Filarmonica Banatul Timișoara, sub bagheta dirijorului Levente Török, propune un program captivant, cu muzică de Manuel de Falla, Serghei Prokofiev și Ludwig van Beethoven. Solist va fi pianistul Daniel Ciobanu, laureat al Concursului Internațional Arthur Rubinstein.
Mapamond
Parlamentul Norvegiei a decis înființarea unei comisii de anchetă independente pentru a investiga legăturile dintre Jeffrey Epstein și mai multe personalități norvegiene, după publicarea unor documente în SUA. Ancheta vizează inclusiv contacte ale prințesei moștenitoare Mette-Marit și presupuse fapte de corupție implicând foști oficiali de rang înalt. Mandatul și componența comisiei urmează să fie stabilite.
România
ANPC le recomandă consumatorilor să fie atenți la cumpărăturile făcute pentru Valentine’s Day și Dragobete, verificând calitatea și etichetarea produselor precum ciocolata, florile, bijuteriile, cosmeticele și voucherele cadou. Autoritatea sfătuiește achiziționarea produselor doar din surse autorizate, verificarea prețurilor și a condițiilor de utilizare, precum și prudență în folosirea cardurilor de cumpărături, pentru a evita costuri suplimentare sau fraude.
România
România se află în pragul unor sancțiuni record din partea UE, avertizează FACIAS, care a făcut topul ministerelor responsabile de netranspunerea celor 25 de directive europene în legislația națională. Printre directivele neimplementate se numără unele privind eficiența energetică, dar și o directivă care îi privește direct pe românii împovărați de credite și pe care statul român o tot amână, în beneficiul băncilor.
1
Mapamond
Comisia Europeană a adoptat un plan de acțiune împotriva hărțuirii cibernetice, destinat protejării sănătății mintale a copiilor și adolescenților în mediul online din UE. Inițiativa prevede lansarea unei aplicații europene pentru raportarea ușoară a cazurilor de hărțuire, coordonarea măsurilor naționale și promovarea unor practici digitale mai sigure, cu accent pe prevenție și sprijin pentru școli.
Ştiri din Timiș
Direcția Județeană de Mediu Timiș (DJM Timiș) anunță implementarea unei noi facilități de plată, menite să simplifice accesul cetățenilor și al agenților economici la serviciile instituției.
2