Combinaţiile politice sunt pe cale să arunce în aer comuna Săcălaz. Localitatea este pe cale să aibă al treilea viceprimar, în tot atâtea luni din cauza majorităţilor fragile din Consiliul Local. Viceprimarul în funcţie, Nicu Viorel (PNL) îşi acuză colegii că intenţionează să facă o mare greşeală şi vor bate palma cu PDL.
Preşedinţii PSD şi PNL Timiş, Titu Bojin şi Nicolae Robu, au susţinut o conferinţă extraordinară de presă, duminică seara, în care au acuzat reprezentanţii PDL Timiş de şicane în timpul procesului de votare. Ei au precizat că rămân încă optimişti că referendumul va fi validat.
Poliţiştii locali din Timişoara au prins în noaptea de sâmbătă spre duminică doi bărbaţi care care duceau cu ei un steag galben cu sigla PNL prin centrul oraşului. În momentul în care i-au văzut pe agenţi cei doi au încercat să fugă, şi asta pentru că steagul era furat de la sediul PNL, spun reprezentanţii Poliţiei Locale.
PNL Timiş a depus, până la ora 11, şase contestaţii la Biroul Electoral Judeţean Timiş. Majoritatea constetaţiilor vizează faptul că diferite persoane stau în faţa secţiilor de votare şi notează pe tabele toate persoanele care intră în aceste secţii. Liberalii susţin că unii dintre aceşti cetăţeni s-au recomandat ca fiind angajaţi ai Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor, iar alţii au recunoscut că sunt reprezentanţi ai PDL, însă nu s-au legitimat în faţa poliţiştilor.
Europarlamentarul PNL de Timiş Cristian Buşoi şi deputatul liberal Horia Cristian au făcut, vineri, un nou apel la timişeni să se prezinte la vot pe data de 29 iulie. Cei doi sunt de părere că românii nu au nicio scuză pentru a nu se prezenta la urne, iar cei care nu o vor face trebuie să ştie că îi vor da un „cec în alb” preşedintelui ales, Traian Băsescu.
Mapamond
Parlamentul European a votat un pachet de legi care înăsprește politicile de migrație, permițând deportarea migranților în țări din afara UE și restricționarea accesului la azil pentru persoane din state considerate „sigure”. Măsurile, susținute de PPE și de extrema dreaptă, includ o listă de țări precum Georgia, Turcia, India, Maroc sau Tunisia. Votul marchează o premieră politică, prin colaborarea dintre centru-dreapta și extrema dreaptă pe tema migrației.
Capitală Culturală
Următorul concert la Filarmonica Banatul Timișoara, sub bagheta dirijorului Levente Török, propune un program captivant, cu muzică de Manuel de Falla, Serghei Prokofiev și Ludwig van Beethoven. Solist va fi pianistul Daniel Ciobanu, laureat al Concursului Internațional Arthur Rubinstein.
România
ANPC le recomandă consumatorilor să fie atenți la cumpărăturile făcute pentru Valentine’s Day și Dragobete, verificând calitatea și etichetarea produselor precum ciocolata, florile, bijuteriile, cosmeticele și voucherele cadou. Autoritatea sfătuiește achiziționarea produselor doar din surse autorizate, verificarea prețurilor și a condițiilor de utilizare, precum și prudență în folosirea cardurilor de cumpărături, pentru a evita costuri suplimentare sau fraude.
România
România se află în pragul unor sancțiuni record din partea UE, avertizează FACIAS, care a făcut topul ministerelor responsabile de netranspunerea celor 25 de directive europene în legislația națională. Printre directivele neimplementate se numără unele privind eficiența energetică, dar și o directivă care îi privește direct pe românii împovărați de credite și pe care statul român o tot amână, în beneficiul băncilor.
1
Ştiri din Timiș
Direcția Județeană de Mediu Timiș (DJM Timiș) anunță implementarea unei noi facilități de plată, menite să simplifice accesul cetățenilor și al agenților economici la serviciile instituției.
2
România
Ministrul Culturii, Demeter Andras Istvan, a decis revizuirea proiectului-pilot privind evidența timpului de muncă în instituțiile de spectacole și concerte, după protestul organizat în fața TNB și reacțiile din țară. Termenul de aplicare ar putea fi prorogat, iar grupul de lucru va fi extins, în contextul în care artiștii contestă obligativitatea raportărilor zilnice, considerând că acestea birocratizează munca artistică.
2
Ştiri din Timiș
Mai multe echipe de robotică formate din elevi timișoreni au obținut rezultate notabile la etapa regională FIRST Tech Challenge - Regiunea Vest, desfășurată în perioada 7-8 februarie, la Hunedoara. Competiția a fost organizată de Asociația Nație Prin Educație și a reunit 25 de echipe din vestul țării.
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara a confirmat decizia ANI prin care Dominic Fritz a fost declarat în conflict de interese și i-a respins contestația. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată în 15 zile. Primarul are de plătit și peste 5.000 de lei cheltuieli de judecată. UPDATE. Fritz: „Nu plec niciunde”
18