Consiliul Judeţean Timiş este pe cale să se reîntregească, după ce consilierul judeţean Sorin Cociobea a fost exclus din rândurile colegilor săi. Liberalii propun validarea următorului de pe listă – Balint Petrescu, cel aflat pe lista PDL. Dar PDL a fuzionat cu PNL, deci, prin urmare, urmează la rând reprezentantul PNL-ului. Situaţia e mai complicată, dacă ne gândim că Sorin Cociobea a fost exclus în luna aprilie a acestui an din consiliu, dar şi din PSD.
Primarii din mai multe oraşe din România se plâng de faptul că, din cauza Curţii de Conturi, nu mai pot finanţa cluburile sportive, care, fără suportul administraţiei publice locale, nu pot trăi. Chiar luni primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a făcut apel la timişoreni pentru a sprijini financiar sportul din urbea de pe Bega. Vicepreşedintele PNL Timiş Viorel Coifan are o soluţie...
Camera Deputaţilor şi Senatul au dezbătut, marți, cea de-a patra moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta. La ședința Parlamentului au fost prezenți 309 parlamentari. În tot acest timp, liberalii au organizat un miting în Parcul Izvor din București.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la proiecții și la spectacole.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
Eveniment
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.
Eveniment
Sâmbătă a avut loc un accident pe strada Emil Zola din Timișoara, soldat cu două persoane rănite.
2
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă, cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania că mai multe curse aeriene sunt afectate.
1
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.