Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, a afirmat, vineri, că partidul pe care îl reprezintă este solidar cu protestatarii de la Finanţe şi din celelalte domenii din sectorul bugetar care s-au revoltat împotriva Guvernului Boc, dar le-a cerut acestora să fie mai atenţi atunci când se prezintă la urne şi să nu mai voteze cu PDL.
Nu terenul de fotbal sau casele de oaspeţi ale Colterm au dus la scumpirea gigacaloriei, susţine consilierul local Petre Ehegartner (PNL). În opinia sa, cea mai mare parte a preţului de facturare a gigacaloriei este dată de costul gazului folosit de centralele de termoficare ale societăţii şi care, în acest moment, este chiar mai mare decât cel plătit de timişorenii de rând.

Eveniment

Nu s-a lăsat de „meserie”: fost polițist, prins din nou după o șpagă cerută în trafic
Fostul polițist Stelian Paven a fost reținut din nou, fiind suspectat că s-a dat drept polițist în Timișoara și i-a cerut unei șoferițe 1.500 de lei pentru a nu-i reține permisul. El mai este cercetat în dosare similare din Arad și Bihor.

Ştiri din Timiș

FOTO. Lucrările din Traian, în fața graficului. Se intră într-o nouă etapă în această toamnă
Lucrările din Piața Traian au ajuns la jumătatea celei de-a doua etape, iar Primăria Timișoara spune că șantierul are un avans față de graficul inițial. În lunile următoare, intervențiile se extind și în zona Sinagogii din Fabric. 2

Ştiri din Timiș

Știința se mută pentru o zi la Muzeul Apei din Timișoara. Puteți participa gratuit la experimente și demonstrații
Muzeul Apei din Timișoara găzduiește sâmbătă, 26 septembrie, Târgul Științescu & prietenii 2026. Evenimentul are loc între orele 11:00 și 15:00 și aduce activități de știință și tehnologie pentru copii, tineri și adulți. Accesul este gratuit.

Capitală Culturală

Festivalul TAIFAS 2026 începe la Timișoara cu un spectacol dedicat Mariei Tănase
Cea de-a patra ediție a Festivalului de film și cultură balcanică TAIFAS începe luni, 12 octombrie, la Cinema Timiș. Evenimentul de deschidere este spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, programat de la ora 19:30, o producție a Teatrului de Stat Constanța, regizată de Carmen-Lidia Vidu.

Eveniment

A ignorat semnalul polițiștilor și a fugit cu mașina. Oprit după un kilometru: nu avea permis
Un bărbat în vârstă de 59 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Recaș, după ce a fost depistat conducând un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Ştiri din Timiș

Lucrări la rețeaua de gaz și un eveniment gastronomic. Pe care străzi din Timișoara nu veți putea intra cu mașina
Noi restricții de circulație în Timișoara: două străzi sunt închise până în 22 octombrie pentru lucrări la rețeaua de gaz, iar alte două vor fi închise sâmbătă, pentru „Timișoara Tasting Tour 2026”.

Capitală Culturală

O nouă premieră la Naționalul timișorean. „Edmond”, pe textul unui dramaturg premiat cu Pulitzer
Teatrul Național din Timișoara pregătește primul spectacol al începutului de stagiune din mandatul noului director. Repetițiile pentru „Edmond”, piesa celebrului dramaturg american David Mamet, au început, iar spectacolul va fi montat de regizorul Radu Iacoban, care semnează și traducerea textului.

Ştiri din Timiș

FOTO. Cei mici pot învăța să meargă pe bicicletă în Parcul Copiilor. Cursuri pe noul poligon de ciclism, miercuri după-masă
Poligonul pentru cursuri de ciclism din Parcul Copiilor este gata, anunță Primăria Timișoara. Copiii de peste 6 ani pot învăța să meargă mai bine pe bicicletă, inclusiv la cursurile gratuite EduVelo.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici