Sorin Cociobea, consilier judeţean PDL, a continuat, şi în această săptămână, să-i ceară socoteală vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Marian Vasile (PNL), vizavi de deplasările pe care acesta le face în străinătate. Consilierul PDL spune că deplasările vicelui sunt foarte multe, depăşesc 40 de zile, şi i-a cerut acestuia să spună şi rezultatele cu care s-a întors de acolo, de peste hotare. Şi nu numai atât...
Unul dintre punctele aflate pe ordinea de zi a şedinţei de plen a CJ Timiş propunea demararea demersurilor necesare preliminare pentru contractarea unei finanţări de 200 de milioane de lei. Discuţiile legate de subiect s-au aprins brusc între „prietenii” Titu Bojin, preşedintele CJT, şi Tiberiu Lelescu, consilier PDL. Reprezentantul opoziţiei a solicitat o „mimare de formă de răspuns”, iar şeful CJT a spus că opoziţia să nu mai vină cu solicitări de finanţări atât timp cât nu votează proiectul.
Unitatea militară din Lugoj ar putea fi tranformată în locaţie pentru învăţământ. Ajunsă într-o stare de degradare ce nu poate fi ignorată, clădirea a făcut obiectul unor discuţii în cadrul CJT.
Cele 11 puncte aflate pe ordinea de zi a şedinţei de plen a Consiliului Judeţean Timiş nu au mai fost atât de importante cât a fost faptul că, joi, a fost ultima şedinţă a consilierilor judeţeni din această legislatură.

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.

Eveniment

Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.

Ştiri din Timiș

Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”. 10

Eveniment

Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.

România

Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.

Ştiri din Timiș

FOTO. Congres USR la Timișoara. Partidul lui Fritz își alege Biroul Național
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă. 5