Aleşii Timişoarei au adoptat, joi, o hotărâre care prevede transmiterea în direct, pe posturi de televiziune la nivel local, a şedinţelor de consiliu local. La fel, şi difuzarea întâlnirilor pe care le are primarul Nicolae Robu cu cetăţenii. Pentru asta se vor plăti 70.000 de lei de la bugetul local în 2014. Robu a încercat şi în primăvară să-i convingă pe aleşi să voteze acest proiect, dar atunci nu a reuşit.
Autoritatea Naţională pentru Turism (ANAT) propune ca la restaurant, clienţii care nu primesc bon fiscal să nu fie nevoiţi să achite consumaţia.
Reprezentanţii companiei de apă-canal Aquatim anunţă o nouă metodă alternativă pentru plata facturilor, prin terminalele de autoservire Rompay. Este vorba despre nişte bancomate multifuncţionale, instalate în centre comerciale, magazine, benzinării şi diverse instituţii, la care plata facturii este posibilă doar în numerar.
Surpriză pentru numeroși timişeni! În perioada 29 ianuarie – 13 februarie Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș a emis, în conformitate cu prevederile legale, somații pentru un număr de 8.949 de contribuabili persoane fizice, somații pentru obligațiile neachitate la termenele scadente.
Timişorenii fac mai multe plăţi administrative cu cardurile, dar valoarea acestora este mai mică decât la alte municipalităţi. Capitala Banatului se situează pe locul opt în topul naţional al plăţilor realizate cu cardul, deşi e pe 12 în ceea ce priveşte valoarea tranzacţiilor.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.