O investiție de peste 3,5 milioane de euro, făcută din bani europeni, nu le este de prea mult ajutor beneficiarilor. La doar câteva zile de la inaugurarea liniei de troleibuz M11, de la Timișoara la Ghiroda, au apărut primele nemulțumiri ale călătorilor. Și nu sunt deloc de ignorat. Oamenii se plâng că troleibuzul circulă cu o frecvență prea mică și că drumul durează o veșnicie, iar ei întârzie la locurile de muncă.