Moment delicat în şedinţa de plen a Consiliului Judeţean Timiş, după ce consilierii democrat-liberali au acuzat funcţionarii acestei instituţii că nici nu se mai chinuie să scrie proiectele de hotărâre, ci, după modelul premierului Victor Ponta, se folosesc de opţiunile „copy" şi „paste", împrumutând din documentele altor consilii judeţene. Preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, îi apără pe subalternii săi şi spune: „s-a plagiat doar ce e bun".
Premierul Victor Ponta nu va fi cercetat pentru plagiat, asta după ce contestația făcută de Adrian Papahagi, Mihail Neamţu şi Augustin Ofiţeru a fost respinsă, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Cei trei au cerut infirmarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi redeschiderea dosarului în care este acuzat Ponta.
Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop, nu-l slabeste pe presedinte suspendat Traian Basescu! Daca tot sunt la moda plagiatele si doctoratele, Liviu Pop sustine ca a gasit ceva neclar cu privire la bursa obtinuta la Academia Maritima din Norvegia in anul 1995 si - desi Traian Basescu i-a raspuns deja - cere noi lamuriri.
Ministrul interimar al Educatiei, Liviu Pop, a aruncat, luni, o vorba: "Sa-l intrebati si pe Traian Basescu, daca atunci cand si-a facut masterul in Norvegia si era deputat, daca nu cumva a plagiat in teza de master". Aproape imediat, la Palatul Cotroceni, presedintele a iesit la rampa: "Niciodata nu am facut cursuri de masterat. Nu sunt nici doctor, nici dottore!"
Traian Basescu recidiveaza: ii cere, la fel ca si lui Puiu Hasotti, si Ecaterinei Andronescu sa dovedeasca faptul ca n-a plagiat. Zilele trecute, presedintele fusese amenintat de liderii USL cu suspendarea daca nu il investeste pe ministrul Culturii, in urma unei cereri similare. Acum, Traian Basescu vine cu o cerere similara pentru cea care urmeaza sa fie ministru al Educatiei, ba mai mult, vrea ca aceasta sa demonstreze ca nu e incompatibila!
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
3
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.