După lungi discuţii, pus pietre, scos pietre şi pus din nou pietre, reprezentanţii Primăriei Timişoara au stabilit în sfârşit ce fel de pavaj se va pune pe străzile din centrul istoric al oraşului în cadrul proiectului de reabilitare. Pe străzile intens circulate din zona Cetate vor fi trei tipuri de piatră naturală, iar pe altele un singur fel. Pe Strada fără nume, unde s-au făcut teste până acum, a început pavarea în varianta finală, anunţă autorităţile locale.
Și pietonii sau bicicliștii, nu numai șoferii, sunt indisciplinați în trafic, la Timișoara. O demonstrează cea mai recentă acțiune a polițiștilor de la rutieră care le-au aplicat celor care se deplasează pe jos sau cu bicicleta zeci de amenzi în numai câteva ore.
Chiar dacă indisciplina pietonală şi neacordarea de prioritate au fost, anul trecut, principalele cauze de producere a accidentelor de circulaţie în judeţul Timiş, multe persoane continuă să îşi pună în pericol viaţa atunci când trec strada. Peste 70 de persoane au fost surprinse traversând strada neregulamentar la cea mai recentă acţiune de control, organizată joi de poliţişti în centrul Timişoarei.
Bizonii sunt tot mai prezenţi în traficul din Timişoara. Nu prea le pasă unde şi cum îşi parchează „bolidul”, atât timp cât ei se simt bine şi sunt cât mai aproape de punctul de... „debarcare”.
Săptămână plină pentru poliţiştii de la Rutieră din Timiş. În ultimele patru zile, oamenii legii au scris amenzi pe bandă rulantă pentru şoferii indisciplinaţi opriţi pe drumurile din judeţ.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe proiecții și expoziții.
Utile
Joi, 17 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Capitală Culturală
Timp de nouă zile, în luna octombrie, Hala C4C din Iosefin și spațiul forum lab (din fosta fabrică Azur) devin puncte de întâlnire pentru creație, experiment și comunitate. Festivalul „Întâlniri în pantă”, organizat de Asociația C4Company la Timișoara, propune „o incursiune în arta independentă și în relația dintre creație, spațiu și comunitate, pornind de la o întrebare tot mai prezentă în lumea culturală: unde mai poate exista arta independentă atunci când spațiile pentru repetiții, producție și spectacole devin tot mai greu de găsit și de susținut? ”
Capitală Culturală
Farmecul balurilor vieneze ajunge pe scena Operei Naționale Române din Timișoara, luni, 14 decembrie, de la ora 20:00, ca parte a Turneului Național „Regal Vienez”, iar locurile din sala Operei sunt, de pe acum, aproape epuizate. Spectacolul reunește pe aceeași scenă muzicieni ai renumitei Orchestra di Teatro D’Opera Italiana și ai Operei Vox, într-un concept artistic captivant, menit să aducă spiritul tradițional al Vienei mai aproape de publicul meloman.
Eveniment
Un bărbat de 61 de ani a fost găsit mort, împușcat în cap, în locuința sa de pe strada Ioan Plavoșin din Timișoara. Acesta era deținător legal de armă, iar polițiștii au deschis un dosar penal.
Eveniment
Trei persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Timișoara, după ce ar fi fost implicate în vânzarea de canabis în Jimbolia. Potrivit anchetatorilor, drogurile erau comercializate cu sume cuprinse între 250 și 300 de lei, iar în urma perchezițiilor au fost găsite mai multe pliculețe cu substanță vegetală, un cântar de precizie și un grinder.
2
România
Camera Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege care introduce în Codul Penal infracțiunea de căsătorie și conviețuire forțată, cu pedepse de până la 10 ani în anumite situații. Inițiativa prevede și noi infracțiuni privind exploatarea prin maternitate de substituție și adopții frauduloase.
3