Creaturi bicefale, păsări, hamsteri, purcei, monştri înduioşători, împerecheri bizare. Un iepure cu trei capete şi un ied şapte picioare, bufniţe siameze, veveriţe strivite de un coşmar. Un bestiar dominat de candoare şi teroare inundă Galeria Calina. Sunt tulburătoare „Viziuni ale reveriei” Dianei Serghiuţă, portal plastic către un univers al misterelor instaurat în aceste zile în centrul Timişoarei.
Cu ocazia concertului pe care îl va susţine joi seara în Timişoara, solista Alexandrina ne-a povestit câte ceva despre viaţa ei de turneu, părerea ei despre muzica românească, într-un interviu pe care vă invităm să-l citiţi în cele ce urmează.
O Elena Ceausescu cu forme pline, rubensiene, impinse pana la grosolan, in furou, expunandu-se in- decent: in Bucuresti, la Galeria Simeza, s-a deschis o incitanta expozitie de pictura.
Dacă Timişoara şi Szeged sunt oraşe înfrăţite, “de vină” e şi arta plastică, atâta vreme cât, încă de acum două decenii, între filiala UAP din capitala Banatului şi colegii de breaslă din oraşul maghiar s-au statornicit relaţii de solidă prietenie. Dovadă expoziţia de fotografie şi pictură deschisă la Galeria Helios.
E nevoide doar de o pensulă fină, culori în ulei, ceva îndemânare şi multă răbdare. Timişorenii care au acceptat invitaţia la atelierul de pictură pe basorelief organizat sâmbătă la Cercul Militar, în miezul Săptămânii Culturii, au învăţat ce şi cum.