Aproape 60 de persoane s-au strâns în Piaţa Victoriei din Timişoara, joi după-amiaza, pentru a marca împlinirea a două săptămâni de proteste declanşate de demisia lui Raed Arafat. La miting a fost adus şi un sicriu în care se află o păpuşă care îl reprezintă pe Traian Băsescu.
Protestatarii care se adună în fiecare zi, de aproape două săptămâni, în Piața Victoriei din Timișoara simt apropierea victoriei în lupta cu președintele Traian Băsescu și premierul Emil Boc. Ei le cer timișorenilor care nu ies din casă din diferite motive să își arate solidaritatea stingând luminile în această seară.
Revoluționarii din Timișoara ies și pe ploaie pentru a protesta împotriva președintelui Traian Băsescu și a Guvernului Boc. Restul timișorenilor au preferat, însă, alte modalități de a-și petrece după-amiaza.
Piaţa Victoriei s-a transformat, luni, într-un Hyde Park al Timişoarei, unde oricine are o nemulţumire sau o opinie este liber să îşi exprime părerea la microfon. Audienţa, la ora începerii celei de-a 11-a zi consecutivă de proteste, era formată din circa 60 de persoane.
A zecea zi consecutivă de proteste din Timişoara a început destul de liniştit, în Piaţa Victoriei adunându-se, la ora 16, doar câteva zeci de persoane. De la revoluţionari la oameni necăjiţi, toţi strigă lozinci împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului condus de Emil Boc.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
Eveniment
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă, cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania că mai multe curse aeriene sunt afectate.
1
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane. UPDATE. Șoferul a murit