Moş Crăciun va veni şi în acest an în Piaţa Victoriei, cu surprize pentru cei mici. Până atunci, însă, timişorenii se vor putea bucura de spectacole de cântece şi dansuri populare şi concerte pe scena amplasată la Târgul de Crăciun. Vedeţi în continuare programul complet al manifestărilor.
Încă de la primele ore ale dimineții timișorenii au ieșit în număr mare în oraș pentru a asista la parada de 1 Decembrie. Șirul festivităților a continuat până seara, iar la finalul sărbătorii pe scena din Piața Victoriei au ajuns membrii trupei Proconsul. Ziua Națională a României s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii.
La Timişoara continuă pregătirile pentru Târgul de Crăciun, care va fi deschis oficial luni, în 1 decembrie. Tot atunci va fi pornit oficial şi iluminatul festiv de sărbători. Perdeaua de lumini care va acoperi în premieră platoul din faţa Operei a fost în mare parte instalată, iar în Piaţa Victoriei s-au montat deja primele căsuţe în care îşi vor expune marfa comercianţii.
În premieră, timişorenii vor avea parte anul acesta de două târguri de Crăciun. Unul dintre ele, organizat de Primăria Timişoara şi Casa de Cultură a Municipiului, va avea loc în Piaţa Victoriei, iar celălalt, organizat de Consiliul Judeţean Timiş şi Muzeul Banatului, va fi amplasat la Bastion.
La Timișoara va avea loc, vineri, un nou protest. De data aceasta este vorba despre o „plimbare pentru democraţie şi libertate”. „Ponta nu pricepe, demisia!” – scrie pe afişul protestului, postat pe Facebook.
Cariere de Poveste
De la medicină la proiecte sociale care au schimbat viața a mii de copii, dr. Ioana Vârtosu și-a transformat profesia într-o misiune.
România
Mai sunt doar câteva zile până când Nikos Vertis va urca pe scena de la Arena Oradea, iar concertul se apropie rapid de sold out. Potrivit organizatorilor, mai multe sectoare sunt deja complet epuizate, iar ritmul actual de vânzare indică faptul că este foarte posibil ca în ziua evenimentului să nu mai existe bilete disponibile la intrare.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la un spectacol sau la expoziții.
Eveniment
O fată de 16 ani a fost rănită în urma unui accident rutier produs duminică seara, pe Calea Torontalului din Timișoara. În accident au fost implicate două autoturisme, iar polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
O nouă acțiune de plantare va avea loc sâmbătă, 28 martie, la Dudeștii Noi, în județul Timiș, în intervalul orar 10:00-15:00. Organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe, menționând că înscrierea prealabilă pe site este necesară pentru a primi toate detaliile privind locația și desfășurarea activității.
Eveniment
Un tânăr de 29 de ani a ajuns la spital după ce mașina în care se afla s-a răsturnat pe DJ 691, între localitățile Alioș și Mașloc. Accidentul a avut loc duminică dimineață, în jurul orei 10:20.
Cinema
Cinema Victoria din Timișoara vă invită în 4 și 5 aprilie la o serie specială de proiecții reunite sub numele „Ciné-appétit”, dedicată gastronomiei franceze.