Este vorba de comercializarea tradiţionalelor nuieluşe de Sfântul Nicolae. Anul acesta, comercianţii nu vor mai avea voie să-şi expună marfa în zona centrală a Timişoarei, din cauza manifestărilor prilejuite de comemorarea celor 20 de ani de la Revoluţie, spun oficialii primăriei.
Asta reiese dintr-un nou top realizat de revista Capital. Timişoara este pe locul doi, după Bucureşti, în clasamentul celor mai „locuibile” oraşe din România. De asemenea, conform aceleiaşi analize, oraşele din Transilvania şi Banat sunt, în general, deasupra celor din Vechiul Regat în ceea ce priveşte calitatea vieţii.
Huliganii au distrus tot în jurul lor la Timişoara. Suporterii croaţi şi fanii alb-violeţi care s-au luat la bătaie înainte de partida dintre FC Timişoara şi Dinamo Zagreb au produs pagube importante la mai multe baruri şi terase din oraş. Aproape 200 de suporteri au fost reţinuţi de forţele de ordine.
| Imagini bătaie suporteri
| Video bătaie suporteri
| Interventie politie Piaţa Unirii
| Suporteri ridicati din Piata Unirii
| Video suporteri 
Timişorenii sunt invitaţi să-şi susţină echipa preferată, joi seara, în Piaţa Unirii. Primăria va amplasa, din nou, în piaţa din zona centrală, un ecran de mari dimensiuni, pentru ca suporterii să poată urmări împreună partida dintre FC Timişoara şi Ajax Amsterdam.
Programul cultural „Timişoara – Mica
Vienă” al primăriei continuă în
acest sfârşit de săptămână.
Timişorenii vor avea parte de muzică de
fanfară, muzică ambientală, blues şi
jazz în Piaţa Unirii. Vor cânta Victor
Miclăuş Grup, Blues Doctors, Old Dixieland Band
şi alţii.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
Eveniment
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă, cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania că mai multe curse aeriene sunt afectate.
1
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane. UPDATE. Șoferul a murit