Dacă anul trecut, de Halloween, tinerii liberali se costumau în personaje politice „de groază” şi făceau spectacol în faţa sediului PDL Timiş, anul acesta petrecerea s-a mutat în Piaţa Unirii din Timişoara şi a avut un ton mai „serios”. Membrii Organizaţiei de Tineret a PNL Timiş au făcut anul acesta senzaţie organizând „priveghiul democraţiei româneşti”.
Copiii de la Grădiniţa Nikolaus Lenau din Timişoara au sărbătorit, miercuri, Erntedankfest. De ziua recoltei, cei mici au adus la grădiniţă câte un coşulet cu legume şi fructe, iar pe cap au purtat coroniţe din frunze uscate. Încolonaţi, ei au străbătut Piaţa Unirii din Timişoara, spre Domul Catolic.
Au început lucrările de reabilitare la o nouă clădire istorică din Piaţa Unirii, un imobil reprezentativ pentru oraşul Timişoara. Este vorba de Vicariatul Sârbesc din Piaţa Unirii nr. 4, care va fi refăcut printr-un parteneriat public privat. Şi clădirea Liceului „Nikolaus Lenau” de pe Gheorghe Lazăr va intra în reabilitare, cu sprijin german.
Află, implică-te, împărtăşeşte! Este mesajul pe care vor să îl transmită organizatorii ONGFest oamenilor care trec sâmbătă şi duminică prin Piaţa Unirii din Timişoara. În aceste zile timişorenii pot afla care sunt proiectele organizaţiilor neguvernamentale şi cum pot fi sprijiniţi de ONG-uri, dar şi cum se pot implica în activitatea pe care organizaţiile o desfăşoară, devenind voluntari.

Horoscop

Horoscopul săptămânii 2 - 8 noiembrie
Horoscopul în această săptămână:

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 2 noiembrie 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.

Ştiri din Timiș

Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 10

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.