Şase firme s-au înscris la licitaţia organizată de Primăria Timişoara pentru reabilitarea centrului istoric al oraşului, un proiect pe fonduri europene în valoare de peste 15 milioane de euro, a anunţat, joi, primarul Nicolae Robu. Licitaţia pentru execuţie a fost reluată după ce la prima rundă nu s-a calificat nimeni. Edilul spune că lucrările ar putea începe în luna mai.
Circulaţia pe strada Eugeniu de Savoya din zona Unirii din Timișoara a fost blocată, joi după-amiază, de şoferul unui Chevrolet care şi-a oprit maşina în mijlocul drumului, iar apoi nu a mai putut să o descuie.
Dacă autoritățile nu mai știu cum să facă să deszăpezească drumurile, tinerii profită din plin de iarnă la Timișoara. Zeci de timișoreni au participat, duminică seara, la o bulgăreală generală în Piața Unirii.
Tradiţionala sărbătoare care aminteşte de bunătatea Sfântului Martin a adunat, luni seara, în Piaţa Unirii din Timişoara, sute de elevi de la Şcoala cu clasele I-IV Nikolaus Lenau. Piaţa Unirii a fost luminată, luni seara, de lampioanele copiilor şi de bunătatea cu care au împărţit covrigi cu trecătorii.
Vineri noaptea, amatorii de distracţie din Timişoara au fost invitaţi să petreacă o noapte columbiană la Molly Malone, evenimentul având parte de un public cât se poate de numeros care a bifat un party pe cinste.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.