Sub genericul Ibiza Fever, la clubul Play & Lounge din Timişoara a avut loc sâmbătă noaptea o petrecere în cadrul căreia amatorii de distracţie au avut parte de un spectacol topless, realizat de Miss Adriana Silva.
Sute de timişoreni, de la bebeluşi în cărucior şi până la bunici, au trecut sâmbătă după-amiaza pe strada Herculane din oraş, unde au început două zile de muzică şi dansuri într-o sărbătoare a zonei Steaua-Fratelia. Copiii s-au bucurat de jocuri şi îngheţată, iar părinţii de muzică, mici şi bere.
Deschiderea oficială a sezonului de outdoor din locaţia cunoscută drept „sub pod la D’arc“ programează în acest weekend un eveniment special, pus la cale de către cei de la anonimTM.
Timişorenii vor avea parte de o mulţime de concerte în acest week-end. Distracţia începe încă de joi. Printre cei care vor cânta la Timişoara se numără Alexandrina, Pepe, Voltaj, Luna Amară, Vama, Direcţia 5, Andreea Bălan, Hi-Q, Keo şi mulţi alţii.
Timișorenii au avut ocazia să asculte muzică de club pe ritmuri africane, vineri seara, în clubul Fratelli Lounge, unde a fost organizată o petrecere cu percuționistul rwandez PJ Vincent.