Nici nu a împlinit bine 18 ani că s-a și înarmat. Este vorba despre un tânăr din localitatea Variaș care a fost prins de polițiști cu un pistol și 61 de cartușe. Proaspătul major nu avea permis de port armă și s-a ales acum cu dosar penal.
Unii dintre şoferii traşi pe dreapta de poliţiştii Serviciului Rutier Timiş în acest sfârşit de săptămână pot fi încadraţi la categoria „pericol public”. Vorbim despre persoane care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice sau care s-au urcat la volanul unor maşini neînmatriculate şi fără să deţină permis de conducere. Poliţiştii au întocmit noi dosare penale în urma raziilor organizate pe drumurile din Timişoara.
Inconştienţă uluitoare pentru un tânăr de 26 de ani din Timişoara. Acesta a fost prins de poliţişti pe strada Popa Şapcă în timp ce conducea un moped neînmatriculat, deşi se afla sub influenţa drogurilor şi nici nu are permis de conducere.
Inconștiență maximă pentru un tânăr de 19 ani din Sacoșu Turcesc. El a fost prins de polițiști în timp ce se plimba liniștit cu mașina prin localitatea de domiciliu. Asta chiar dacă era băut bine și nici nu are permis de conducere.
Inconștiență maximă pentru un bărbat de 53 de ani din Sânnicolau Mare. Acesta s-a urcat la volan deși abia se mai putea ține pe picioare și nu avea nici permis de conducere. Mai mult, mașina avea montate și numere false.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
2
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
3
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.
Ştiri din Timiș
Dezbateri cu specialiști, montarea unui apartament la scară naturală construit din 1.500 de cărți și o campanie de donație de carte vor avea loc la Iulius Mall Timișoara între 31 octombrie și 13 noiembrie 2026 cu sprijinul XCity The Idol.
Ştiri din Timiș
Activitatea Poliției Locale Timișoara a devenit subiect de dispută după ce consilierul local PNL Silvia Chițac a criticat modul în care instituția intervine în teren, reducerea patrulărilor pedestre și lipsa unor soluții eficiente pentru combaterea cerșetoriei și sprijinirea persoanelor fără adăpost. Consilierul a cerut o analiză mai atentă a priorităților instituției și o mai bună colaborare cu serviciile sociale. În replică, la solicitarea Tion, Poliția Locală Timișoara a transmis un punct de vedere în care prezintă numărul intervențiilor, evoluția patrulărilor, reorganizarea personalului și măsurile luate în cazul persoanelor vulnerabile.
5