A fost o dimineață grea pentru patru tineri cu vârste cuprinse între 25 și 26 de ani, din Timiș. Ei au fost luați pe sus din pat de mascați pentru că sunt suspectați că ar face parte dintr-o rețea de tâlhari și spărgători care opera pe raza județului. Ţinta lor preferată erau fermele, suspecţii neavând nicio problemă să bată chiar şi paznicii, dacă erau prinşi.
Polițiștii de la IPJ Timiș împreună cu trupele speciale au descins, joi dimineață, în șase dintre locuințele suspecților din dosarul împușcăturilor de la Stadionul „Dan Păltinișanu”. Oamenii legii caută pistolul cu care s-a tras, dar și alte probe care i-ar putea incrimina pe agresori. Mai mult, în urma cercetărilor ei au descoperit că au fost patru agresori și nu trei cum se credea inițial.
Anchetatorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au făcut, miercuri, peste 100 de percheziții în Timiș, Dolj și București, pentru anihilarea unei grupări criminale care acționa pe mai multe direcții: trafic de substanțe cu character psihoactiv, skimming și fraudarea firmelor de transferuri monetare din state europene.
O serie de controale au avut loc vineri dimineață la garajele în care funcționează mai multe firme, în complexul studențesc din Timișoara. Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au descins acolo pentru că administratorii și angajații sunt bănuiți de piraterie software.
Polițiștii au făcut, joi, o serie de percheziții în județele Timiș și Mehedinți, într-un dosar privind decontări ilegale de servicii medicale. Printre persoanele vizate se numără și administratorul unei reţele de clinici private, un medic şi angajaţi ai Direcţiei Antifraudă din CNAS.
România
V-ați dorit vreodată să vă simțiți ca un șef de stat sau ca un primar? Mai exact, ca unul cărui i-a plăcut mereu confortul și plimbările. Mașina de protocol condusă de fostul președinte al României, Klaus Iohannis, un Audi A6 3.2 FSI, este scoasă la licitație de Primăria Municipiului Sibiu prin Casa de Licitații A10 by Artmark. Autoturismul are un preț de pornire de numai 1.000 de euro. La aceeași licirație sunt scoase și ceasuri de aur care costă de 20 ori mai mult.
Ştiri din Timiș
Clădirea degradată a „Școlii Mici” din cartierul Plopi va fi reabilitată de Primăria Timișoara și transformată, printr-o investiție de 10 milioane de lei, într-o grădiniță modernă cu program prelungit, care va oferi locuri suplimentare pentru copiii din zonă.
Capitală Culturală
De la Mozart, la Rossini și Donizetti, de la Verdi, Puccini, Ceaikovski și până la Ennio Morricone, cele mai frumoase acorduri din muzica lumii vor celebra „Simfonia iubirii"! Concertul condus de carismaticul dirijor-violonist Bogdan Costache îl va readuce pe cea mai importantă scenă timișoreană pe copilul-minune al chitarei clasice, Gabriel Popescu, alături de profesorul și mentorul său, Mădălin Antonesei.
Capitală Culturală
Timișoara găzduiește, în perioada 7–8 februarie, un eveniment dedicat creației locale și consumului responsabil: Ecoóp Pop-up Shop – Poartă iubire, artă & meșteșug contemporan. Evenimentul va avea loc la Galeria 5, iar intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Beverly Hills (California, SUA) și Hanovra (Germania), 3 februarie 2026 – Regent anunță încheierea cu succes a achiziției Original Equipment Solutions (OESL) de la Continental, în urma aprobării de reglementare din partea tuturor autorităților relevante. Finalizarea tranzacției marchează un nou capitol în istoria OESL, aceasta devenind o organizație independentă sub proprietatea pe termen lung a Regent.
Ştiri din Timiș
Vineri, 6 februarie, după terminarea cursurilor, elevii și preșcolarii din Timiș vor fi în vacanță până pe 15 februarie. Următoarea vacanță va fi în aprilie, când va fi sărbătorit Paștele.
Cinema
Filmul săptămânii: „Vocea lui Hind Rajab”, inspirat dintr-un caz real, care reconstruiește ultimele ore din viața lui Hind Rajab, o fetiță palestiniană de șase ani ucisă de armata israeliană în Gaza, în timp ce încerca să fie salvată de voluntarii de la Crucea Roșie.
Ştiri din Timiș
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș a confirmat, în data de 5 februarie, un caz de Pestă Porcină Africană (PPA) la mistreți, pe raza Asociației de Vânătoare Știuca Zgribești – Fondul de Vânătoare 36 Oloșag.