Peste 100 de percheziții, miercuri dimineață, la locuințele a zeci de angajați de la două universități din Arad. Profesori universitari, dar și mai mulți angajați auxiliari au fost vizitați de procurori, după ce aceștia din urmă au aflat că cei vizați făceau comerț cu diplome de licență. În timpul anchetei procurorii au aflat că cei din cadrul universităților ar fi promovat contra cost chiar și cetățeni străini care nu aveau habar de limba română.
Percheziții, miercuri dimineață, în Timiș. Polițiștii de la Crimă Organizată au descins în trei locații folosite de un tânăr de 20 de ani, suspectat de pornografie infantilă prin sisteme informatice și corupere sexuală a minorilor. Totul a ieșit la iveală, după ce polițiștii au identificat o victimă a individului, o tânără de 12 ani din Sibiu.
Acțiune de amploare a polițiștilor timișeni, în Timiș și alte 14 județe. Aceștia au descins în casele unor suspecți de contrabandă și de fals în înscrisuri private. Creierul, un tânăr de 29 de ani, aducea în țară tutun la pungă, pe care îl comercializa ulterior pe internet. Mai mult, el falsifica și asigurări, permise, documente de proprietate pentru vehicule, dar și diplome de calificare. În total, trei suspecți, dar și 46 dintre clienții lor vor da explicații în fața polițiștilor.
Astăzi afli că doi dintre cei condamnați în dosarul Torj au fost dați în urmărire internațională.
UPDATE. Urmăritul Ciurea Neculai a fost prins de polițiștii de la Secția 1 în Piața 700 din Timișoara
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
România
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar.
1
Mapamond
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027.
6
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
2
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Ştiri din Timiș
Pista de biciclete care leagă Timișoara de Serbia va fi supravegheată mai atent după lucrările de reabilitare. Consiliul Județean Timiș anunță măsuri pentru a împiedica accesul autovehiculelor pe traseul destinat bicicliștilor, după ce au fost semnalate situații în care ATV-uri și mașini au circulat pe pistă.
1