Timişoara e capitala fotbalului juvenil din ţara noastră în acest an. Turneul final al Cupei Hagi Danone, faza naţională, se va desfăşura în municipiul de pe Bega în perioada 29 mai – 1 iunie 2011, urmând să adune cei mai buni fotbalişti cu vârste între 10 şi 12 ani!

Doi studenţi au dorit să urmărească vineri seara un concert simfonic al Filarmonicii Banatul din Timişoara, dar nu au putut să intre. Pe motiv că şi-au luat biletele prea târziu şi spectacolul a început, le-a fost refuzată intrarea în sală. Cei doi tineri, nemulţumiţi de atitudinea angajaţilor de la filarmonică, au depus luni o plângere la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Timiş.

Holul mare al Poştei Mari din Timişoara a devenit luni, la orele prânzului, sală de concerte. Într-un cadou făcut de Centrul Regional Reţea Poştală Timişoara, celebrul Costel Busuioc a oferit, în preambulul zilei de 8 martie, Ziua Femeii, un recital de muzică sinfonică şi canţonete.

Poliţiştii locali din Timişoara au aplicat peste 200 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială şi a ordinii şi liniştii publice prin săvârşirea de fapte, acte şi gesturi obscene, proferare de injurii şi ameninţarea cu acte de violenţă, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice şi scandaluri.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 2 mai 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole și proiecții în oraș.

Ştiri din Timiș

Cros caritabil organizat de Wendhill Academy - International School, susținut de Iulius Town
Iulius Town încurajează obiceiurile sănătoase și practicarea oricărui tip de sport prin susținerea numeroaselor demersuri și evenimente menite să consolideze comunități puternice și sănătoase. Iulius Town este partener al crosului T.E.A.M. Challenge, eveniment sportiv caritabil organizat de Wendhill Academy - International School. Iulius Town găzduiește creșa și grădinița Wendhill Academy, primele instituții din vestul țării acreditate în sistemul britanic Pearson, cel mai mare furnizor de educație britanică din lume.

România

România pierde aproape jumătate de miliard de euro din PNRR
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat vineri că România pierde aproape jumătate de miliard de euro din Planul de Redresare și Reziliență, din cauza unor „reformelor întârziate sau făcute prost în anii trecuți”, potrivit Hotnews.ro.

Capitală Culturală

„Vlăstar”, o expoziție despre emoție, tradiție și miracolul picturii, la Timișoara
Spațiul Galleria 28 (str. Brâncoveanu nr. 28) găzduiește, în perioada 2–14 mai, expoziția de pictură și grafică „Vlăstar”, semnată de Raluca Spătaru Iancu, o artistă care propune o întoarcere sinceră către sensibilitate, tradiție și introspecție.

Ştiri din Timiș

Salonul Premianților revine la Timișoara cu artă contemporană de top, într-o ediție de referință
În perioada 27 aprilie – 8 mai, Galeria Park (str. George Enescu nr. 1) găzduiește cea de-a XIV-a ediție a Salonul Premianților, un eveniment consacrat în peisajul artistic local și național.

Capitală Culturală

„Crâmpeie de vis”, expoziție de artă contemporană la Timișoara, între culoare, materie și emoție
Publicul timișorean este invitat, în luna mai, la o incursiune artistică aparte, odată cu deschiderea expoziției „Crâmpeie de vis”, găzduită de Galeria Rotonda, în cadrul Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.

Capitală Culturală

Umor spumos și un sâmbure de gând serios. Comedie cu Constantin Cotimanis, la Timișoara
Constantin Cotimanis, incontestabil unul dintre cei mai mari actori ai generației sale și un om iubit pentru umorul său, generozitatea sa și buna măsură a lucrurilor, calități pe care celebritatea nu i le-a estompat, revine la Timișoara cu „Ața și năvodu' ei...de viață!": o comedie savuroasă, plină de pasiune, haz și muzică, unde iubirea și trădarea se întâlnesc într-o seară imprevizibilă.

Cinema

Filmul săptămânii: „The Devil Wears Prada 2”, mult-așteptata continuare în care vechile reguli din presa de modă se lovesc de era digitală
Recomandarea de film din această săptămână este „The Devil Wears Prada 2”, care le readuce pe faimoasele personaje interpretate de Meryl Streep și Anne Hathaway, la 20 de ani de la lansarea primului film.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici