Persoanele care vin în vizită în judeţul Timiş şi aleg unităţile de cazare autorizate rămân aici în medie două nopţi majoritatea. Este vorba în general de oameni de afaceri care vin la Timişoara în scop de serviciu, dar şi de turişti de week-end care aleg oraşul de pe Bega pentru a petrece un sfârşit de săptămână plăcut la preţuri convenabile.
În luna iulie, Comisariatului pentru Protectia Consumatorilor din Timiş a sancţionat mai multe hoteluri şi pensiuni din judeţ. Inspectorii Protecţiei Consumatorilor au desfăşurat în luna iulie controale la 165 de operatori economici.
Un bărbat de 51 de ani a fost prins de polițiști, în noaptea de 17 septembrie, în timp ce conducea prin Ianova fără permis, fără plăcuțe de înmatriculare și după ce consumase alcool. Aparatul alcooltest a indicat 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările au arătat că nu era la prima abatere.
Escrocii își schimbă metodele, iar telefonul a devenit una dintre principalele arme folosite pentru a-i păcăli pe români. În prima jumătate a anului 2026, 42% dintre incidentele de fraudă raportate către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) au fost de tip „vishing” – înșelătorii realizate prin apeluri telefonice.
ADVERTORIAL. Lucrul cu motocoasa presupune mai mult decât alegerea unui utilaj suficient de puternic pentru vegetația pe care vrei să o tai. Greutatea echipamentului, modul în care aceasta este distribuită pe corp și libertatea de mișcare pot influența considerabil confortul în timpul utilizării, mai ales atunci când lucrezi pe suprafețe mari sau pentru perioade îndelungate. Un ham pentru motocoasă nu este doar un accesoriu care susține utilajul, ci o componentă importantă pentru echilibru, stabilitate și reducerea presiunii exercitate asupra brațelor și spatelui.
Un bărbat de 23 de ani este cercetat de DIICOT și de polițiștii BCCO Timișoara pentru pornografie infantilă.
1
CJ Timiș a lansat licitația pentru modernizarea DJ 595D, drumul de peste 12 kilometri dintre Moșnița Veche, Urseni și Giroc. Investiția de până la 144 de milioane de lei include 10 sensuri giratorii, piste de biciclete, trotuare și un nou punct de legătură cu Centura de Sud.
Elevii pasionați de matematică, informatică, fizică și chimie se pot înscrie la cea de-a 14-a ediție a programului „Hai la Olimpiadă!”, derulat de Fundația Nouă ne pasă. Cursurile de pregătire pentru performanță sunt gratuite, iar înscrierile sunt deschise până în 7 octombrie 2026, inclusiv pentru elevii din județul Timiș.
Locul de joacă de pe strada Mureș din Timișoara a fost modernizat și redeschis. Primăria a reamenajat spațiul cu echipamente noi pentru copii, o masă de tenis de masă, alei și gazon, iar în această toamnă vor fi plantați arbori și arbuști.
După prima rundă de consultări de la Cotroceni, președintele USR, Dominic Fritz, a declarat că formațiunea își menține, alături de PNL și UDMR, propunerea pentru Siegfried Mureșan ca premier, dar este deschisă și unei alte nominalizări din partea președintelui Nicușor Dan. Fritz a reafirmat și varianta a două guverne minoritare succesive.
10