„Nu ştiu dacă am fost întotdeauna un exemplu pentru elevii mei, dar îi indemn să-mi urmeze sfaturile, asigurându-i de dragostea şi prietenia mea, iar pe colegi şi pe prieteni, de stima şi preţuirea pe care o merită” asta le transmite Octavian Gruiţa, dascăl al şcolii din Giroc, prietenilor, elevilor şi colegilor săi, acum în pragul pensionării.
Fostul şef al Poliţiei din Deta, Ioan Viorel Goloşie, care a demisionat din funcţie în urma scandalului petrecut la sfârşitul săptămânii trecute, în care au fost implicaţi fiii primarului din oraş, şi-a depus raportul de pensionare, a declarat şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, Liviu Popa.
Premierul Emil Boc a declarat marţi că vârsta de pensionare pentru personalul din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale va creşte începând cu 2010.
TIMIŞOARA - Scandalul de la Universitatea particulară Tibiscus a continuat şi marţi dimineaţă. Conflictul a fost mediat de poliţiştii de la Secţia 2, care au descins în clădirea în care se află birourile în care îşi desfăşurau activitatea membrii fondatori, dar şi conducerea senatului.
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.
Primari din județul Arad au venit la Dumbrăvița pentru a vedea cum funcționează centrul de colectare a deșeurilor cu aport voluntar (CAV), realizat prin PNRR. Proiectul, primul de acest tip din vestul țării, a devenit exemplu pentru alte administrații locale interesate de implementarea unui sistem similar.
Premier Capital Dubai va fi prezent la Târgul Imobiliar Timișoara, unde aduce în prim-plan oportunități concrete de investiție într-una dintre cele mai dinamice piețe imobiliare din lume.
1
Comuna Ghiroda de lângă Timișoara găzduiește în perioada 7–8 martie cea de-a XV-a ediție a Târgului Apicol Internațional de Primăvară, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate apiculturii din vestul țării. Organizatorii estimează că, pe durata celor două zile, peste 5.000 de vizitatori vor participa la manifestarea care transformă localitatea într-un adevărat punct de întâlnire pentru apicultori, producători și iubitori ai produselor stupului.