Peer Gynt îşi reia călătoria iniţiatică, în căutarea sensului vieţii, însoţit de un public nou. Coproducţie a Teatrului Maghiar „Csiky Gergely” din Timişoara cu prestigioasa Companie Forte din Budapesta, spectacolul participă la Festivalul „Táncfarsang” din Nyíregyháza, Ungaria.
Peer Gynt călătoreşte din nou în capitala Ungariei. Cea mai mare coproducţie teatrală Timişoara – Budapesta, spectacolul realizat de Teatrul Maghiar Csiky Gergely împreună cu Compania Forte, îi invită pe spectatorii budapestani la o mirabilă, fascinantă călătorie în căutarea sensului vieţii.
Teatrul Maghiar din Timişoara reia luni, 21 ianuarie și marți, 22 ianuarie, de la ora 18:00, în Sala Mare, unul dintre cele mai frumoase spectacole ale actualei stagiuni: „Peer Gynt”, o coproducţie cu prestigioasa Companie Forte din Budapesta, reunind actori ai ambelor trupe, sub direcţia de scenă a regizorului şi coregrafului Horvath Csaba.
Teatru filosofic, ludic, fizic, muzical, teatru-dans şi teatru de cuvânt. Poveste, feerie, joc şi încă ceva. Un “ceva” inefabil, fără de care nimic din toate astea nu s-ar povesti. Ca să vezi Peer Gynt la Teatrul Maghiar din Timişoara, să-l urmezi în călătoria lui spre “eu însumi”, trebuie să te laşi în voia propriei sorţi de spectator: gata de mirare, de întâlniri cu troli, profet, pricolici, animale fabuloase şi adevăruri fundamentale. Căci prima premieră a stagiunii de aici este un spectacol aventuros, în care te întrebi, clipă de clipă, ce o să urmeze. Ca apoi să ai de ce te uimi.
Prima premieră a stagiunii 2012-2013 la Teatrul Maghiar din Timişoara poartă semnătura unei autentice celebrităţi a scenei din Ungaria, regizorul și coregraful Horváth Csaba, fondatorul Companiei Forte din Budapesta. „Peer Gynt cutreieră la limita dintre vis și realitate, dintre poveste și realitate, (...) trece prin aventuri neașteptate și incredibile”, dezvăluie protagoniştii evenimentului.
Eveniment
Mobilizare de amploare în zona localității Poeni, din județul Timiș, după ce doi părinți și cei doi copii ai lor au plecat cu ATV-urile într-o pădure și nu au mai revenit. Pompierii, polițiștii, pădurarii și localnicii au pornit în căutarea acestora, luni seara.
Mapamond
Mai mulți copii din Germania au descoperit obiecte metalice periculoase ascunse în dulciurile primite de Halloween. Printre acestea se numără ace de cusut, cuie, șuruburi și agrafe metalice. Într-unul dintre cazuri, o fetiță de nouă ani a fost rănită după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de mari dimensiuni.
Ştiri din Timiș
Au atras privirile trecătorilor, au primit mângâieri și s-au bucurat de o plimbare prin centrul Timișoarei. Câțiva dintre câinii aflați în adăpostul Danyflor au avut parte de o ieșire specială, organizată alături de angajați ai Primăriei. Dincolo de această experiență, patrupedele au însă o dorință mult mai mare: să-și găsească un stăpân și un cămin permanent.
2
România
Românii s-ar putea confrunta cu noi majorări ale facturilor la energie electrică, unul dintre scenariile analizate indicând o posibilă creștere de până la 27%. Autoritățile caută soluții pentru limitarea impactului asupra consumatorilor, iar ajutoarele destinate persoanelor cu venituri reduse se află, de asemenea, în discuție.
1
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului pregătește un eveniment special dedicat artistului Silviu Oravitzan. Joi, 5 noiembrie, va fi lansat catalogul bilingv „Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”, în prezența maestrului, care va avea ocazia să se întâlnească cu publicul și să ofere autografe. Evenimentul va avea loc în expoziția permanentă dedicată artistului, la Bastionul Maria Theresia din Timișoara.
Mapamond
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.
Mapamond
Un avion Wizz Air care efectua o cursă Londra–Sofia a fost deviat către Budapesta, după o alertă cu bombă primită în timpul zborului. Aeronava a fost escortată de un avion militar Gripen, iar autoritățile ungare au început verificările după aterizare.
2
Capitală Culturală
Timp de aproape o lună, Timișoara va găzdui o serie de evenimente dedicate culturii sârbe. Cea de-a 21-a ediție a manifestării „Zilele Culturii Sârbe la Timișoara” se desfășoară în perioada 4-25 noiembrie 2026 și propune publicului concerte, spectacole de teatru, expoziții, lansări de carte, proiecții de filme și evenimente folclorice.