Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu sunt cotaţi cu a zecea şansă la câştigarea ediţiei 2010 a concursului muzical Eurovision, cei doi cântăreţi români urmând să participe, joi seara, la cea de-a doua semifinală a competiţiei.
Irina Florea, una dintre finalistele concursului X Factor, eliminată în ultima etapă a concursului de votul Paulei Seling, va susţine vineri, 23 martie, un concert la Casa de Cultură din oraşul său natal Jimbolia. Alături de ea pe scenă va urca Raluka, cunoscută publicului prin hit-ul Out of Your Business.
Cei doi muzicieni timişoreni care activează sub numele de Duo Voice, şi care au făcut o figură cât se poate de frumoasă în cadrul concursului X Factor, vor susţine un concert extraordinar alături de invitata specială Paula Seling în data de 21 decembrie, de la ora 18.
X Factor se întoarce la Timişoara, de această dată în formulă completă, alături de Paula Seling, Mihai Morar şi Adrian Sînă. Dacă la sfârşitul lunii trecute organizatorii show-ului de televiziune poposeau în oraşul de pe Bega pentru audiţii, de această dată, ei vor fi însoţiţi de membrii juriului. Aceştia îi vor selecta pe participanţii la concursul de interpretare.
Concert de zile mari joi seara, în Club 30. Paula Seling şi Ovi s-au oprit în cadrul turneului lor naţional şi la Timişoara, pentru a promova piesa cu care participă anul acesta la Eurovision.
Filarmonica Banatul Timișoara propune două zile de blues și jazz, un eveniment ce marchează 35 de ani de istorie a Galei Kamo. Programul ediției cuprinde un concert de jazz simfonic susținut de Elena Mîndru împreună cu Orchestra Filarmonicii, o întâlnire dedicată istoriei festivalului, un concert Bega Blues Band & Guests și prezența la Timișoara a Budapest Orchestra Project.
Un șofer de TIR în vârstă de 62 de ani și-a pierdut viața miercuri seară, după un eveniment rutier produs pe DN 6, între localitățile Topolovățu Mare și Șuștra.
Șoferii care circulă pe bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic începând de joi, 23 iulie.
Poiana Lupului din Gărâna devine, în perioada 24–26 iulie, punctul de întâlnire al iubitorilor de folk și muzică live. Festivalul Gărâna Folk revine cu ediția a 19-a și promite trei zile de concerte, activități în natură și momente dedicate comunității, într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din Munții Banatului.
Interesul pentru admiterea din acest an la Universitatea de Vest din Timișoara a crescut față de anul trecut. Potrivit datelor preliminare publicate de universitate, peste 6.100 de candidați s-au înscris la programele de licență, cu aproximativ 16% mai mulți decât în sesiunea din vara lui 2025. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea „Științe aplicate în criminalistică”, unde au fost 8,5 candidați pe un loc finanțat de la buget.
ADVERTORIAL. BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni de schimb valutar în agențiile companiei și se înscriu pe site-ul bsgexchange.ro.
Parlamentul Franței a adoptat o lege care interzice copiilor cu vârsta sub 15 ani să își creeze sau să dețină conturi pe rețelele sociale, precum TikTok, Instagram sau Snapchat. Dacă legea va trece și de controlul constituțional, Franța va deveni primul stat din Uniunea Europeană care introduce o astfel de interdicție, relatează The Guardian.
4
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că administrația județeană așteaptă de aproape o lună un răspuns din partea Primăriei Timișoara privind terenul pe care dorește să construiască o parcare în apropierea Spitalului Județean și a viitorului stadion. În schimb, primăria afirmă că răspunsul oficial este redactat și urmează să fie transmis.
1