Duminica Floriilor, cunoscută și sub denumirea de Intrarea Domnului în Ierusalim, este una dintre cele mai importante sărbători din Postul Mare pentru creștinii ortodocși. Anul acesta, Duminica Floriilor cade în data de 9 aprilie, marcând începutul Săptămânii Patimilor, înainte de Învierea Domnului.
Crește numărul de polițiști de frontieră, în perioada următoare, la granițele din Timiș. Cei de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara anunță că vor suplimenta personalul care se ocupă cu controlul documentelor, dar și că sute de alți polițiști de frontieră vor supraveghea granițele de sărbătorile pascale.
Până în prima săptămână a lunii mai, meteorologii estimează că temperaturile vor avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, iar cantităţile de precipitaţii vor fi relativ normale, cu mici excepţii. Totuși, de Florii și Paște, vremea se anunță destul de rece. Primăvara nu și-a intrat pe deplin în drepturi.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole, filme sau expoziții.
Ştiri din Timiș
Garda de Mediu Timiș avertizează că abandonarea, depozitarea ilegală și incendierea deșeurilor nu vor mai fi tolerate. Amenzile ajung până la 70.000 de lei, iar în cazuri grave se poate deschide dosar penal. Controalele vor fi intensificate în perioada următoare.
1
Cinema
Cinefilii din Timișoara sunt așteptați la Cinema Studio între 19 și 22 martie pentru ediția cu numărul 30 a Festivalului Filmului Francez. Cu o tradiție de trei decenii, festivalul s-a impus ca un reper esențial pentru iubitorii cinematografiei franceze.
Ştiri din Timiș
Într-o zi însorită și plină de energie, peste 450 de participanți, inclusiv numeroși copii, s-au adunat pentru a sărbători Holi – Festivalul Indian al Culorilor, la un eveniment organizat de Ambasada Indiei în România și Republica Moldova, în colaborare cu liderul comunității locale, Șef de Lucrări Dr. Nilima Rajpal Kundnani.
Eveniment
O explozie urmată de incendiu a provocat, astăzi, arsuri la față și mâini unui adolescent din Becicherecu Mic. Incidentul a avut loc la parterul unei locuințe cu trei niveluri, iar pompierii au intervenit să stingă incendiul.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Sezonul cald readuce în prim-plan bucuria meselor în aer liber, iar grătarul devine piesa centrală în jurul căreia se adună familia și prietenii.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara organizează pe 6 aprilie o nouă licitație pentru închirierea a 11 spații comerciale din mai multe cartiere. Contractele vor fi pe cinci ani, iar prețurile de pornire variază între 5,3 și 16,35 euro/mp.