Reprezentanții Primăriei Timișoara au anunțat deja că, sâmbătă dimineață până spre orele prânzului, circulația prin Pasajul Michelangelo va fi restricționată din cauza unui eveniment sportiv. Până la urmă, circulația va fi închsă și din cauza unor lucrări de mentenanță ale Aquatim, au revenit cu o informare reprezentanții primăriei. Săptămâna viitoare, la solicitarea SDM, va mai fi închisă și strada Theodor Aman.
Lucrările de pe bulevardele C.D. Loga și Mihai Eminescu nu sunt gata, iar vremea le-a stricat planurile drumarilor de la SDM, care ar fi trebuit să închidă șantierele zilele acestea. Restricțiile impuse de primărie se prelungesc, astfel că traficul va fi închis și săptămâna viitoare, până în 3 septembrie. În 31 august este închis și Pasajul Michelangelo, se desfășoară Turul României la ciclism.

Mapamond

Doliu la Hollywood. A murit la 35 de ani Daveigh Chase, actrița din „The Ring”
Lumea filmului este în doliu după moartea actriței Daveigh Chase, devenită celebră în întreaga lume pentru interpretarea înfricoșătorului personaj Samara din filmul horror „The Ring”. Actrița s-a stins din viață la vârsta de 35 de ani.

Ştiri din Timiș

Miniștri de Externe din 16 țări europene, invitați în noiembrie la Timișoara, în paralel cu forumul primăriei
Timișoara va găzdui, în 5 și 6 noiembrie, reuniunea miniștrilor de externe din cele 16 state membre ale Inițiativei Central Europene, organizată de Ministerul Afacerilor Externe. Evenimentul va avea loc în paralel cu prima ediție a Forumului Timișoara pentru Valori Europene și va marca încheierea mandatului României la conducerea organizației. 1

Ştiri din Timiș

Timișoara, pe locul 4 în topul celor mai atractive orașe din România, sub Brașov, Cluj și Constanța
Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV) plasează Timișoara pe locul 4 în noul Index de Atractivitate Urbană, cu o poziție mai sus față de 2024. Orașul a depășit Oradea și Sibiu, însă a fost întrecut de Constanța, care a intrat în premieră pe podiumul celor mai atractive municipii din România. 5

Ştiri din Timiș

Ambulanță performantă și o mașină de tratament, donate din acțiuni caritabile pentru Clinica OncoHelp
Printr-un proiect caritabil, Clinica OncoHelp va primi două mașini speciale și pline de dotări de intervenții medicale.

Ştiri sportive

CM2026 – ZIUA 7: Portugalia dezamăgește. Dramatism și spectacol în celelalte meciuri ale zilei
După ce toate cele 48 de echipe au disputat câte un meci la Cupa Mondială 2026, prima etapă s-a încheiat cu surprize și partide spectaculoase. Portugalia a remizat neașteptat cu RD Congo, Anglia a învins Croația într-un meci cu șase goluri, Ghana a câștigat în prelungiri, iar Columbia a debutat cu o victorie mai grea decât era de așteptat. 1

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 18 iunie
Joi, 18 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Mapamond

SUA și Iranul au semnat o înțelegere. Piețele petroliere au reacționat pozitiv
Donald Trump și președintele Iranului au semnat înțelegerea care impune imediat încetarea conflictului și deschide o perioadă de până la 60 de zile pentru negocierea unui acord final privind programul nuclear iranian. 2

Eveniment

FOTO. Amendă de 15.000 de lei după abandonarea unor deșeuri textile pe un teren din Freidorf. Reclamația a venit de la un cititor Tion
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au identificat și sancționat o persoană care a predat deșeuri unui operator neautorizat, acestea fiind ulterior abandonate pe un teren viran din cartierul Freidorf, în prelungirea străzii Constantin Silvestri. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici