Pe site-ul Primăriei Timişoara au apărut cele trei studii de fezabilitate ce vizează lărgirea pasajelor Jiul şi Popa Şapcă, precum şi realizarea unui nou pasaj rutier în zona Solventul. Valoarea estimată a lucrărilor depăşeşte 50 de milioane de euro, executivul primăriei propunând ca finanţarea investiţiilor să fie făcută din bugetul local al Timişoarei.
Cele trei proiecte de lărgire a pasajelor Popa Șapcă și Jiul, precum și de construire a unui nou pasaj în zona Solventul, vor intra în execuție abia anul viitor, deși primarul Nicolae Robu spera ca măcar una dintre aceste trei lucrări să înceapă în acest an. Municipalitatea timişoreană analizează în paralel şi posibilitatea construcţiei unei noi linii de tramvaie, de la Gara de Nord la Spitalul de Copii, pe Republicii.
Conducerea Primăriei Timişoara analizează posibilitatea de a lansa execuţia celor trei subpasaje – Jiul, Popa Şapcă şi Solventul – prin credit furnizor. Aceasta înseamnă ca subpasajele să fie realizate, iniţial, din banii firmei care câştigă licitaţia, urmând că municipalitatea să îi ramburseze în rate.
Luna aceasta au loc licitaţiile pentru realizarea studiilor de fezabilitate şi a proiectelor tehnice pentru realizarea unui pasaj pe sub calea ferată în zona Solventul şi lărgirea pasajelor Popa Şapcă şi Jiul din Timişoara. Strada Popa Şapcă va fi lărgită de la Punctele Cardinale până la capăt, bulevardul Antenei va avea patru benzi de circulaţie şi în zonă va apărea o nouă giraţie, iar la pasajul Jiul vor fi cinci benzi, spun reprezentanţii primăriei.
Eveniment
Un accident a avut loc miercuri pe Autostrada A1 spre Lugoj, fiind răniți doi șoferi.
Ştiri din Timiș
Județele Timiș și Caraș-Severin se află miercuri, 21 octombrie, sub cod galben de vânt, cu rafale care pot depăși 80 de kilometri pe oră. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis și o informare de vreme rea, valabilă până vineri dimineață, care anunță intensificări ale vântului și ploi în cea mai mare parte a țării.
Ştiri din Timiș
Ovidiu Guia, director tehnic al RPC Group, vorbește într-un interviu despre principiile care definesc viziunea lui în cadrul companiei și despre provocări tehnice și decizii luate. Recent, acesta a coordonat unul dintre cele mai complexe proiecte ale companiei: construirea unei școli verzi într-un termen de doar 11 luni.
Ştiri din Timiș
Piața imobiliară din Timișoara continuă să pună presiune pe bugetele celor care vor să cumpere o locuință. În septembrie 2026, prețul mediu solicitat pentru apartamente a ajuns la 1.984 euro/mp, cu 8,2% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În cazul apartamentelor noi, media a urcat la 2.272 euro/mp.
Utile
Miercuri, 21 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
5
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.