Festival de muzică underground, un spectacol de clovni şi concerte în cluburile din oraş – de asta vor avea parte timişorenii în acest sfârşit de săptămână.
Cunoscutul DJ Nima Gorji, din Ibiza, a mixat vineri noapte în clubul Youtopia din Timisoara, pentru zeci de petrecăreţi puşi de distracţie.
Tinerii din Timisoara s-au adunat cu mic, mare, sâmbătă seara, în Art Club 700, pentru a încheia cum se cuvine ziua de 1 mai.
Clubul Celso din Complexul Studenţesc a fost sâmbătă seara gazda unei petreceri tipic studenţeşti, cu muzică bună şi distraţie cât cuprinde.
Formaţia Şuie Paparude a revenit sâmbătă seara pe meleaguri timişorene, în clubul Setup, pentru a demonstra încă o dată că are o armată de fani în Timişoara.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat miercuri contractarea unei noi finanțări rambursabile, în valoare de până la 302 milioane de lei, pentru patru proiecte de investiții. Creditul ar urma să fie rambursat în cel mult 12 ani, iar costul total estimat al împrumutului ajunge la peste 362 de milioane de lei, dacă sunt luate în calcul dobânzile, comisioanele și celelalte costuri estimate de administrația județeană.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara îi invită pe cetățeni să spună cum văd cultura orașului în viitor. Un nou chestionar va sta la baza Strategiei Culturale Timișoara 2040.
Mapamond
Autoritățile verifică numărul și speciile de animale, condițiile în care sunt ținute și modul în care interacționează cu vizitatorii.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a actualizat componența comisiilor de specialitate după validarea mandatului de consilier județean al Adrianei Gabriela Corbeanu, supleant pe lista Alianței Dreapta Unită (USR-PMP-Forța Dreptei) la alegerile locale din 2024. Corbeanu îl înlocuiește pe Laurențiu Vasile Marian, care și-a dat demisia din funcția de consilier județean.
România
Programul de guvernare și lista miniștrilor Cabinetului Siegfried Mureșan vor fi votate miercuri în Parlament. Cu doar câteva ore înainte, premierul desemnat încearcă să obțină voturi, în timp ce Kelemen Hunor spune că nu vede suficiente pentru învestire.
Ştiri din Timiș
Tentativă de fraudă prin SMS în numele TPARK și, indirect, al Serviciului Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara – TIMPARK. Șoferii sunt avertizați să nu acceseze linkurile primite.
Eveniment
Un avion care zbura de la Dubai spre Tel Aviv a transmis două coduri de urgență și și-a schimbat brusc ruta, aterizând în cele din urmă în Arabia Saudită. Inițial s-a crezut că aeronava ar fi fost deturnată, însă, potrivit Biziday.ro, incidentul ar fi pornit de la un conflict fizic între cei doi piloți.
Eveniment
Polițiștii locali din Timișoara au aplicat 687 de amenzi, în valoare de peste 308.000 de lei, pentru nereguli în transportul de persoane și ocuparea stațiilor de taxi. Controalele vor continua.